ANM: Două zile cu ploi torenţiale în Bucureşti şi temperaturi ce nu vor depăşi 29 de grade

14 08. 2022
Vremea meteo ploi ANM

Potrivit meteorologilor, până luni, la ora 9:00, vor fi perioade în care se vor semnala averse torenţiale, cu cantităţi de apă ce vor depăşi 15 – 20 l/mp şi izolat 25 – 35 l/mp, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, scrie Agerpres.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17 – 19 grade.

Pe parcursul zilei de luni, până la ora 22:00, vor fi de asemenea perioade în care se vor semnala averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi izolat 25 l/mp. De asemenea, vor fi descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Temperatura maximă va fi de 27 – 28 de grade.