ANM: Ninsori şi viscol la munte, precipitaţii mixte şi vânt puternic în restul regiunilor, până duminică seara
Astfel, în intervalul 9 decembrie, ora 8:00 – 10 decembrie, ora 20:00, treptat aria precipitaţiilor va cuprinde toate regiunile. Astfel, în vestul, nordul şi centrul ţării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitaţii la început sub formă de ploaie, apoi mixte.
Din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, vor fi condiţii de polei.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă.
De asemenea, vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70 – 90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea redusă. Intensificări temporare sunt anunţate şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice şi sudice, unde se vor atinge 50 – 70 km/h.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri.