ANM: Porumbul neirigat din sudul, estul şi sud-estul ţării, afectat de seceta pedologică puternică

 Seceta pedologică puternică se va menţine în cultura de porumb neirigat, mai ales în sudul, estul şi sud-estul ţării, în următoarea săptămână, când temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 32 şi 42 de grade, în toate zonele de cultură, arată prognoza agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.
AGERPRES - Dum, 14 iul. 2024, 13:08
ANM: Porumbul neirigat din sudul, estul şi sud-estul ţării, afectat de seceta pedologică puternică

„În cultura de porumb neirigat, conţinutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) în Maramureş, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, Banatului şi a Crişanei, local în centrul şi sudul Transilvaniei. Rezerva de apă din sol va prezenta valori satisfăcătoare şi izolat apropiate de optim, pe suprafeţe agricole extinse din Transilvania, local în vestul, nordul, nord-vestul, centrul şi sudul Moldovei, izolat nordul şi sudul Crişanei, nord-estul Banatului”, se precizează în prognoza valabilă până pe data de 19 iulie, citată de Agerpres.

În general, stresul termic asociat cu cel hidric din aer şi sol vor determina în continuare ofilirea şi răsucirea frunzelor în orele de amiază la culturile prăşitoare neirigate, fenomenul fiind de durată, îndeosebi în zonele cu secetă pedologică din sudul, estul şi sud-estul ţării, unde plantele vor prezenta aparat foliar îngălbenit şi uscat parţial/total, elemente de rod slab dezvoltate (ştiuleţi subdimensionaţi la porumb, capitule cu diametrul redus la floarea-soarelui, boabe/seminţe seci etc.).

La grâul de toamnă se vor continua şi chiar finaliza lucrările de recoltare la nivelul întregii ţări, iar în culturile tardive din zonele nordice şi centrale se vor înregistra maturitatea deplină şi recoltarea (10-100%).

În funcţie de data semănatului, floarea-soarelui se va afla în fazele de înflorire (30-100%) şi maturitate în ceară (10-100%).

Sub aspect fenologic, porumbul va prezenta diferite faze de vegetaţie, respectiv: creşterea paniculului, înflorirea şi mătăsirea (30-100%), precum şi maturitatea în lapte (10-50%) la hibrizii extratimpurii şi timpurii.

De asemenea, la sfecla de zahăr din principalele bazine de cultură se vor semnala predominant alungirea şi îngroşarea axei hipocotile (30-100%), iar la cartof tuberizarea şi înflorirea (50-100%), precum şi veştejirea vrejilor (10-50%) la soiurile timpurii, susţin meteorologii.

În toate plantaţiile, pomii fructiferi vor parcurge creşterea rodului, a frunzelor şi formarea mugurelui terminal, iar la cais, piersic, prun şi măr aflate la coacere deplină se vor continua lucrările de recoltare.

Viţa-de-vie se va afla la înfrunzire, creşterea lăstarilor şi a boabelor, la nivelul întregii ţări.

Potrivit specialiştilor ANM, lucrările agricole specifice campaniei de vară (recoltare, erbicidări, praşile manuale, tratamente fitosanitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, etc) se vor efectua pe ansamblu în condiţii bune.

În acest sens. recomandările de specialitate implică: aplicarea irigaţiilor pe terenurile cu deficite de apă în sol; efectuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la cerealierele de toamnă şi fructele de sezon; eliberarea suprafeţelor agricole de resturile vegetale şi continuarea lucrărilor de întreţinere a culturilor de câmp şi pomi-viticole (tratamente fitosanitare, erbicidări, praşile manuale).

Prognoza ANM indică în acest interval o vreme mai caldă sub aspect termic la nivelul întregii ţări, chiar caniculară în zonele de câmpie. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 22 şi 36 de grade pe întreg teritoriul agricol, mai ridicată cu până la 12 grade în raport cu mediile climatologice. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă în intervalul 32 – 42 de grade, în toate zonele de cultură, iar cea minimă se va încadra între 12 şi 29 de grade, în cea mai mare parte a ţării, înregistrându-se frecvent nopţi tropicale.

În perioada analizată, se întrevăd ploi locale sub formă de aversă, dar şi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în nordul, vestul şi centrul ţării, precizează meteorologii.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...