ANM: Rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă va avea valori satisfăcătoare în cea mai mare parte a țării
Doar local, în nordul Munteniei, sudul, sud-vestul şi izolat nord-estul Moldovei, sudul Transilvaniei, conţinutul de apă din sol se va încadra în limite scăzute, înregistrându-se secetă pedologică moderată.
„În general, temperaturile medii diurne din aer vor favoriza desfăşurarea lentă a proceselor de creştere şi dezvoltare la culturile de toamnă, în majoritatea regiunilor agricole. Totodată, în zonele depresionare din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, izolat se va continua repausul biologic. Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) semănate în epoca optimă vor înregistra formarea frunzei a treia şi înfrăţirea (10-100%), iar culturile întârziate fenologic se vor afla la răsărire şi apariţia frunzei a treia (30-100%). Sub aspect fenologic, rapiţa va parcurge creşterea rozetei de frunze (6-11 frunze), pe toate suprafeţele cultivate”, transmit meteorologii în prognoza menţionată.
Potrivit sursei citate, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile efectuate tardiv. Speciile pomicole şi viticole îşi vor continua repausul biologic în cea mai mare parte a plantaţiilor. Local, pe terenurile cu expoziţie sudică, va fi posibilă declanşarea fazei de umflare a mugurilor de rod, în special la soiurile timpurii de sâmburoase.
Specialiştii susţin că lucrările agricole specifice acestei perioade (arături, fertilizări faziale, tăieri în vii şi livezi, etc.) se vor efectua pe ansamblu normal, în majoritatea zonelor de cultură.
ANM a evaluat şi condiţiile de iernare ale speciilor de toamnă, analizând indicele termic specific perioadei 1 decembrie 2023 – 15 februarie 2024, respectiv cuantumul temperaturilor minime negative din aer, ce caracterizează anotimpul rece prin asprimea iernii.
„O iarnă blândă (0-10 „unităţi de ger”) se înregistrează în Dobrogea, Banat, Crişana şi Maramureş, cea mai mare parte a Munteniei, Transilvaniei şi a Olteniei, local în estul, vestul, nordul şi sudul Moldovei. Local în nordul, estul, sudul şi centrul Moldovei, izolat, estul Transilvaniei, nord-vestul şi nordul Olteniei şi Munteniei se constată caracterul de iarnă normală (11-30 „unităţi de ger”). Local în sudul Transilvaniei şi estul Moldovei, se observă caracterul de iarnă aspră (31-50 „unităţi de ger”) şi foarte aspră (51-71 „unităţi de ger”) local în sud-estul şi estul Transilvaniei”, explică meteorologii ANM.
Sub aspect termic, perioada se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod normal, pe suprafeţe agricole extinse ale ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -1 şi 11 grade Celsius, mai ridicate cu 1 – 7 grade în raport cu mediile climatologice, în toate zonele de cultură.
Temperatura maximă a aerului va oscila între 4 şi 16 grade Celsius, la scara întregii ţări, iar cea minimă se va încadra între -5 şi 5 grade Celsius în aproape toate regiunile, cele mai scăzute valori fiind posibile în estul Transilvaniei, unde izolat vor fi condiţii de producere a îngheţului la suprafaţa solului.
„Se întrevăd ploi locale, însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, în cea mai mare parte a ţării”, mai transmit specialiştii ANM.