Anna Calissoni Bulgari, una dintre moştenitoarele mărcii de lux italiene Bvlgari, a murit la vârsta de 93 de ani
Ea a decedat vineri, a declarat purtătorul de cuvânt al familiei din Aprilia, un oraş aflat la sud de Roma.
Anna Bulgari a ţinut prima pagină a ziarelor în 1983 atunci când ea şi Giorgio, fiul său adolescent, au fost răpiţi din locuinţa lor. Ei au fost ţinuţi captivi săptămâni întregi înainte de a fi eliberaţi după plata unei răscumpărări.
Răpitorii au tăiat o parte dintr-o ureche a băiatului şi au trimis-o familiei, au raportat duminică mass-media italiene.
După acest episod, Anna Bulgari a trăit o viaţă retrasă. Soţul ei, care a decedat, a fost primar în Aprilia, potrivit presei italiene.
Grupul francez LVMH, cel mai mare retailer de bunuri de lux din lume, a cumpărat compania italiană Bvlgari în 2011.