ANOFM: 12.400 locuri de muncă sunt disponibile vineri, la nivel naţional
Cele mai multe locuri de muncă sunt în judeţele Cluj – 1.386, Iaşi – 612, Braşov – 590, Prahova – 511, precum şi în Bucureşti – 1.889, iar cele mai puţine se află în judeţele Bacău – 57, Sălaj – 51, Ialomiţa – 37, Mehedinţi – 20, Caraş-Severin – 13
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.323 locuri de muncă, cele mai multe pentru analist servicii client (128), programator (86), inginer mecanic (33), inginer software (33) şi inginer producţie (33).
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 11.077 locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (853), muncitor necalificat în industria confecţiilor (593), mercantizor (372), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (352), agent de securitate (349), lucrător comercial (297), agent de vânzări (270), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (241), casier (239), şofer de autoturisme şi camionete (234)