ANOFM: Peste 11.000 de posturi vacante, la nivel naţional, în perioada 6 – 12 iunie

Economica.net
06 06. 2013
joburi_47063600_58592700

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 11.131 de locuri de muncă.

Cele mai multe posturi vacante sunt în Capitală (823) şi în judeţele Cluj (1.500), Timiş (631), Iaşi (572), Alba (476), Constanţa (412), Călăraşi (409), Prahova (408) şi Argeş (400).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt Bacău (şapte), Mehedinţi (16), Suceava (18), Caraş-Severin (28), Galaţi (31), Ialomiţa (59) şi Sălaj (60).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 742 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de inginer şi subinginer (peste 70), asistent medical generalist (38), consilier vânzări asigurări (32), programator (29), consilier financiar- bancar (22) şi formator (20).

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.389 de posturi, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (765), muncitor necalificat în industria confecţiilor (763), agent de vânzări (690), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (527), muncitor necalificat în agricultură (468) şi ospătar/chelner (257).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa aici