ANOFM: Peste 26.000 de locuri de muncă disponibile vineri la nivel naţional
Cele mai multe locuri de muncă vacante la nivel naţional sunt oferite pentru agent de securitate (1.584 posturi), ucenic (1.229 posturi), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.114), lucrător comercial (1.044), muncitor necalificat în industria confecţiilor (800), manipulant mărfuri (730), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (715), confecţioner-asamblor articole din textile (605), lăcătuş mecanic (561), ambalator manual (547), vânzător (514), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (498), precizează ANOFM.
Din totalul locurilor de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 1.232 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 15.037 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii.
Oferta locurilor de muncă la nivel naţional poate fi consultată pe site-ul ANOFM, la secţiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante.
În ceea ce priveşte locurile de muncă la nivel judeţean, aceste informaţii pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenţii pentru ocuparea forţei de muncă judeţene/municipale sau la sediul acestora.