ANOFM: Rata şomajului a scăzut la 3,4% în septembrie

Economica.net
19 10. 2018
anofm_01658700_59931700_90050900_82832700_69949400

Numărul total de şomeri, de 296.751 persoane, a scăzut cu 5.838 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 53.686 au fost şomeri indemnizaţi şi 243.065 neindemnizaţi.

Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la 3,54% în luna august 2018 la 3,45% în septembrie, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,37% în luna august 2018 la 3,34% în septembrie.

În funcţie de mediul de rezidenţă, 87.660 şomeri provin din mediul urban şi 209.091 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (81.827), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (54.609), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (17.209).

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (32,3%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,20% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,03%.