ANOFM va organiza două proiecte majore de formare profesională, finanțate din Fondul Social European, în valoare de 86 de milioane de euro

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat, joi, în cadrul unor discuţii cu reprezentanţii Dacia, că, prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, vor fi derulate în perioada următoare două proiecte majore de formare profesională finanţate din Fondul Social European, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 16 mai 2024, 21:39
ANOFM va organiza două proiecte majore de formare profesională, finanțate din Fondul Social European, în valoare de 86 de milioane de euro

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu şi comisarul european pentru Locuri de Muncă şi Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, au vizitat joi Uzina Dacia din Mioveni, judeţul Argeş. Comisarul european şi ministrul Muncii s-au întâlnit cu Jean Andre Barbosa, vicepreşedinte pentru afaceri europene al Grupului Renault, şi cu Cristian Nevzoreanu, director executiv Afaceri Publice şi Comunicare Renault Group România.

Principalele teme de discuţie au vizat măsuri de susţinere a industriei auto din România şi din UE, creşterea competitivităţii angajaţilor, provocările legate de tranziţia verde şi digitală, precum şi implementarea salariului minim european. Vizita a inclus şi o deplasare în secţii pentru a vedea fluxul de producţie şi pentru discuţii cu salariaţii.

„Uzina Dacia din Mioveni a dovedit că românii sunt foarte productivi, înalt calificaţi. Sunt bucuros să fiu astăzi aici împreună cu doamna ministru Simona Bucura-Oprescu pentru a vedea ce înseamnă industria auto din România. Şi asta deoarece pentru mine este un obiectiv fundamental acela de a susţine industria auto europeană şi de a o ajuta să se dezvolte. Trebuie să încurajăm tinerii să lucreze în industrie, dar şi să fie pregătiţi pentru upskilling şi reskilling pentru a face face provocărilor tranziţiei verzi şi digitale. Îmbunătăţirea continuă a competenţelor angajaţilor este esenţială. Un obiectiv important pentru piaţa europeană este tranziţia verde, iar Dacia va face această tranziţie. Industria auto va găsi mereu în mine un sprijin important, pentru că îmi doresc o industrie europeană puternică”, a spus Nicolas Schmit.

La rândul său, şeful de la Muncă a apreciat că „Dacia înseamnă mai mult decât o afacere”.

„(…) înseamnă o mare mândrie pentru argeşeni şi nu numai! Aici se produce o maşină la fiecare 56 de secunde. De aici, de la Uzina Dacia, pleacă aproape 10% din exporturile României pe toate continentele. Aceste rezultate excepţionale sunt rezultatul hărniciei şi priceperii angajaţilor de pe platforma Dacia care, zi de zi, demonstrează că se pot ridică la cele mai înalte standarde privind calitatea muncii şi productivitatea. Nu trebuie însă omis faptul că, acum, cele mai mari provocări sunt tranziţia verde şi digitală. Regulile sunt stricte, iar termenele sunt scurte, ceea ce poate genera costuri mari. De aceea este important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto nu doar în România, ci în întreaga Uniunea Europeană!”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

În contextul nevoii tot mai acute de forţă calificată de muncă în toate sectoarele de activitate, dar mai ales în industrie, ministrul a anunţat în discuţiile cu reprezentanţii Dacia că, prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, vor fi derulate în perioada următoare două proiecte majore de formare profesională finanţate din Fondul Social European.

„Formarea profesională prin programe la locul de muncă prin acordarea de sprijin financiar angajatorilor care încheie contracte de ucenicie cu şomeri este o prioritate. De aceea vom derula proiectele „FORMACTIV – Formare şi muncă activă”, în valoare de 59 de milioane de euro, care vizează un grup ţintă de 5.105 şomeri non-NEETs, şi proiectul „START – Investeşte în calificare pentru viitor”, cu o valoare de 27 de milioane de euro, care vizează un grup ţintă de 1.972 de şomeri NEETs. Sprijinim în acest fel integrarea tinerilor pe piaţa muncii”, a subliniat Simona Bucura-Oprescu.

Uzina Dacia realizează aproape 10% din exporturile României, are o contribuţie de 3,5% din PIB-ul ţării la fiecare dintre cele 13.000 de locuri de muncă de pe platforma de la Mioveni generează în industria auto din ţara noastră alte circa 10 locuri de muncă.

La Uzina Dacia au fost prezenţi şi europarlamentarul Victor Negrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Ion Mînzînă, Florin-Irinel Cotoşman – preşedinte ANOFM, Mihai-Nicolae Ucă – inspector general de stat adjunct, Liana-Ramona Moştenescu-Vasiliu, director general DGAERI – MMSS.

Sursa foto: Facebook.com/Ministerul.Muncii.Romania

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Green Factory anunță achiziția Eisberg România și Eisberg Ungaria
Polonezii de la Green Factory anunță achiziția Eisberg România și Eisberg Ungaria
Green Factory a finalizat achiziția Eisberg România și Eisberg Ungaria. Această mișcare esențială se încadrează în strategia companiei, ce vizează pe termen lung ca Green Factory să-și......
Risc pentru consumatori. Lovitură pentru Temu – Ce a anunţat Comisia Europeană
Risc pentru consumatori. Lovitură pentru Temu – Ce a anunţat Comisia Europeană
Comisia Europeană a constat luni, cu titlu preliminar, că Temu încalcă obligaţia prevăzută în Regulamentul privind ...
Heineken, vânzări în scădere din cauza negocierilor privind prețurile cu comercianții europeni
Heineken, vânzări în scădere din cauza negocierilor privind prețurile cu comercianții europeni
Gigantul producător de bere Heineken a declarat că a vândut mai puțină bere din cauza negocierilor tensionate privind ...
Aeroflot, nevoită să anuleze zeci de zboruri ca efect al atacului unui grup de hackeri ucrainieni
Aeroflot, nevoită să anuleze zeci de zboruri ca efect al atacului unui grup de hackeri ucrainieni
Compania aeriană rusă Aeroflot a fost nevoită să anuleze zeci de zboruri luni, după ce un grup obscur de hackeri pro-ucraineni ...