Anomalii majore în piaţa de reparaţii auto din România, în comparaţie cu alte state europene -BAAR

Între tarifele pe ora de manoperă utilizată de service-urile auto din România faţă de alte state europene există diferenţe semnificative, potrivit unor analize efectuate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) cu privire la costurile de reparaţii ale pagubelor produse autovehiculelor, citate de Agerpres.
Economica.net - lun, 31 aug. 2020, 09:17
Anomalii majore în piaţa de reparaţii auto din România, în comparaţie cu alte state europene -BAAR
Astfel, în Italia şi Spania, au fost observate tarife orare de 30-50 de euro, în timp ce în România „pentru acelaşi autoturism au fost utilizate tarife chiar şi de peste de 150 euro la unele service-uri independente”.

Potrivit BAAR, având în vedere faptul că manopera deţine o pondere importantă în devizele de reparaţie, respectiv în despăgubirile plătite, există riscul de alterare artificială a acestora, generând în cele din urmă un potenţial impact în primele de asigurare.

„Din analiza preliminară, am mai putut constata şi că, în ceea ce priveşte costul pieselor de schimb utilizate atât în devizele estimative pentru estimarea valorii despăgubirilor cuvenite, cât şi în devizele finale de reparaţie, în străinătate preţul acestora se situează întotdeauna sub preţul pieselor originale cuprinse în sistemele de calcul precum Audatex, DAT etc. ceea ce din păcate nu se întâmplă la fel şi în România”, a afirmat preşedintele BAAR, Mădălin Roşu.

Acesta a subliniat că, în România, „de prea multe ori preţul pieselor de schimb, folosit mai ales de anumite service-uri independente este cu mult peste preţurile pieselor originale”.

„În aceeaşi măsură, de prea multe ori informarea consumatorului final cu privire la tipul pieselor efectiv utilizate în procesul de reparaţie – originale (OE – original equipment), licenţă(OEM – original equipment manufacturer) sau aftermarket – lipseşte cu desăvârşire deşi ele sunt facturate la valori mai mari decât cele ale pieselor originale”, a adăugat oficialul BAAR.

Având în vedere faptul că piesele deţin o pondere mare în devizele de reparaţie, respectiv în despăgubirile plătite, există şi din acest punct de vedere riscul de alterare artificială a acestora, generând în cele din urmă un potenţial impact în primele de asigurare, se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii BAAR susţin că milioane de consumatori/asiguraţi „ar putea să plătească pentru lăcomia anumitor service-uri independente”, dacă situaţia se va menţine sau, şi mai grav, tendinţa de creştere artificială a costurilor cu reparaţiile va continua.

BAAR va demara astfel o analiză mai amplă şi detaliată, iar concluziile vor fi publicate în luna septembrie 2020, „având în vedere aceste variaţii semnificative”

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...