ANPA va începe, până la sfârşitul anului, simulări pentru operaţionalizarea Bursei de peşte de la Tulcea

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) va începe, în perioada următoare, simulările pentru operaţionalizarea Bursei de peşte de la Tulcea.
Economica.net - lun, 16 oct. 2017, 10:39
ANPA va începe, până la sfârşitul anului, simulări pentru operaţionalizarea Bursei de peşte de la Tulcea

‘Lucrările de amenajare a Bursei de peşte sunt aproape finalizate şi cred că până la sfârşitul acestui an vom putea începe simulările pentru operaţionalizarea bursei, iar anul viitor aceasta va fi deschisă’, a declarat luni, pentru Agerpres, preşedintele ANPA, Ion Dimulescu.

El s-a întâlnit luni, la Tulcea, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, şi conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Proiectul Bursei de peşte de la Tulcea a fost anunţat în urmă cu aproape nouă ani de conducerea de la acea vreme a ANPA, însă lucrările de amenajare a obiectivului au început în urmă cu aproape trei ani.

Imobilul în care va funcţiona Bursa de peşte a fost recepţionat la sfârşitul anului 2015, iar în anul următor, după recepţia celor trei nave care vor asigura transportul peştelui din Deltă la Tulcea, autorităţile au constatat că acesta nu are utilităţi. Ele au fost realizate în cursul acestui an.

Bursa de peşte a costat circa 6,5 milioane de euro, iar suma a fost asigurată prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

Proiectul are ca obiective eliminarea evaziunii fiscale din domeniul piscicol, monitorizarea capturilor reale de peşte din Delta Dunării, sprijinirea pescarilor ale căror capturi nu sunt primite de cherhanale, precum şi protejarea resursei piscicole.

Proiectul bursei de la Tulcea a fost inclus de către statul român, conform normelor legale europene şi naţionale în vigoare, respectiv HG 678/2015 şi Decizia CE nr. 6.713/06.10.2015, în categoria ‘proiecte nefuncţionale a căror implementare continuă până la data de 31.03.2019’, astfel încât România nu va fi sancţionată pentru nepunerea în funcţiune a obiectivului.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...