ANPC a dat amenzi de 3,64 mil. lei filialelor unor bănci şi IFN-urilor în perioada 2012-31 august 2013
Printre cele mai mari amenzi care au fost acordate se numără una în valoare de 80.000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse în procesul verbal de constatare a contravenţiei în judeţul Iaşi şi alta tot în valoare de 80.000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse în procesul verbal de constatare a contravenţiei, acordată unei societăţi din judeţul Satu-Mare.
Printre alte amenzi semnificative acordate de ANPC se numără o sancţiune în valoare de 40.000 lei acordată în Bucureşti pentru nerespectarea prevederilor OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori şi alta în valoare de 30.000 lei pentru practici comerciale înşelătoare, acordată de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Oltenia.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, ANPC a primit 6.084 de reclamaţii despre bănci şi IFN-uri, principalele aspecte reclamate fiind următoarele: nerespectarea clauzelor contractuale, neînscrierea în contractul de credit a tuturor comisioanelor, redactarea contractelor într-o formă necorespunzătoare, existenţa clauzelor abuzive, perceperea de comision de risc, neînchiderea conturilor solicitate, informare incompletă şi/sau incorectă, eliberare de card cu întârziere, blocare cont, modificare dată de plată scadentă, neeliberare document de stingere a obligaţiilor de plată, neeliberare grafic de rambursare, lipsa unei copii a contractului, refuz reeşalonare, mărire rată lunară de credit, popriri abuzive pe salariu/pensie, funcţionare defectuoasa ATM-uri, refuz creditare, neacceptare monede la plata facturi la ghişeu, tratament preferenţial la ghiseu pentru clienţii băncii faţă de nonclienţi.
Din totalul reclamaţiilor ce vizau băncile şi instituţiile financiare nebancare înregistrate în perioada 2012-31 august 2013, aproximativ 40% dintre acestea s-au dovedit întemeiate în urma cercetării documentelor şi la operatorul economic controlat, precizează ANPC.
De asemenea, instituţia susţine că reclamaţiile pentru domeniul bancar sunt mai puţine în 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior şi că există o uşoară creştere pentru reclamaţii IFN-uri în 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, fără a oferi însă alte date.