ANPC a extins acţiunea de control de la dispozitivele cu laser la alte produse cu potenţial periculos

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a extins acţiunea de control de la lanternele cu laser către alte produse cu potenţial periculos, a declarat, vineri, noul preşedintele al ANPC, Horia Constantinescu, în cadrul unei conferinţe de presă. 
Economica.net - vin, 09 aug. 2019, 16:24
ANPC a extins acţiunea de control de la dispozitivele cu laser la alte produse cu potenţial periculos

„În cursul acestei dimineţi, culegând informaţiile atât de la Bucureşti cât şi de la Constanţa, am hotărât continuarea acţiunii de control în zona principală de comerţ şi depozitare a acestui tip de produse. Am extins această acţiune de la aceste lanterne şi către alte produse, nu numai periculoase, spunem noi, cât şi cu potenţial periculos. Şi aş vrea să înţelegem că pentru un copil felul în care o păpuşă poate fi ruptă şi ulterior ingerată reprezintă un real pericol, mai ales, aşa cum ştim, copii surprind ca hiperactivitate, ca activitate, când sunt mici şi nu fiecare părinte reuşeşte să aibă timpul necesar pentru a supraveghea copilul”, a afirmat Horia Constantinescu.

El a menţionat că, în Bucureşti, în urmă cu mai puţin de o săptămână a fost semnalat un incident, un copil jucându-se cu o lanternă cu laser şi-a dezlipit retina. După demararea unor acţiuni au fost retrase peste 300.000 de lanterne cu laser.

De asemenea, Horia Constantinescu a spus că în cazul în care un copil înghite un produs ar trebui să ştim care este compoziţia chimică a obiectului pentru a-i spune cadrului medical.

„În urma acestei acţiuni s-au oprit definitiv de la comercializare toate produsele care au potenţial periculos sau sunt considerate periculoase şi am continuat prin sigilarea magazinelor, acolo unde volumul de marfă şi diversitatea loturilor de marfă au necesitat acest lucru pentru că am pierde timp să inventariem fiecare dintre acestea. Am lăsat totuşi operatorului economic posibilitatea să furnizeze informaţii detaliate legate de fiecare produs în parte, să putem face o evaluare concretă, mai puţin fiscală, este atributul altor colegi din alte structuri. Pe noi ceea ce ne interesează, să observăm şi să identificăm documentele care au însoţit produsele, să verificăm care este potenţialul periculos, să verificăm facă marcajele Comunităţii Europene, celebrul CE, sunt cele autentice sau acestea reprezintă China export, aşa cum am aflat ulterior că imaginează Republica Chineză prin operatorii săi economici să păcălească, credem noi, piaţa europeană”, a mai declarat Horia Constantinescu.

Decizia premierului vizând numirea lui Horia – Miron Constantinescu în funcţie de şef al ANPC a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Acesta l-a înlocuit în funcţie pe Marius Pîrvu.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...