ANPC a închis 79 de locuri de joacă administrate de Primăria Sectorului 1 după un control efectuat în această săptămână

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat o sancţiune de 6.000 lei în urma unui control efectuat în această săptămână privind respectarea prevederilor legale în domeniu la locurile de joacă administrate de Primăria Sectorului 1, prin ADP Sector 1, conform unui comunicat al ANPC, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 aug. 2024, 18:50
ANPC a închis 79 de locuri de joacă administrate de Primăria Sectorului 1 după un control efectuat în această săptămână

Totodată, potrivit sursei citate, ANPC a dispus şi interzicerea utilizării echipamentelor până la remedierea deficienţelor.

Au fost verificate cele 79 locuri de joacă administrate de Primăria Sectorului 1 – ADP S 1 şi s-a constatat că, în majoritatea cazurilor, lipsesc regulamentele de organizare şi funcţionare care trebuie amplasate la intrarea în spaţiile de joacă. Conform sursei citate, au fost identificate echipamente cu vopsea exfoliată, balansoare cu elemente de lemn putred, lipsa mânerelor de protecţie la leagăne, suprafaţă deteriorată, faptul că mentenanţa echipamentelor se realizează cu o societate care nu este autorizată ISCIR.

Totodată, nu s-au putut prezenta documente din care să rezulte că echipamentele au fost verificate în luna iulie, ultima verificare a acestora realizându-se în iunie, conform documentelor prezentate.

Potrivit reprezentanţilor ANPC, a fost dispusă oprirea temporară a funcţionării locurilor de joacă, iar Primăria Sectorului 1, prin ADP, ar trebui să respecte această măsură, inclusiv prin demontarea ansamblurilor deteriorate, mai ales că la acestea nu se pot face reparaţii.

„Este inadmisibil ca locurile de joacă pentru copii să reprezinte adevărate capcane, care pun în pericol sănătatea sau viaţa acestora, uneori putându-se ajunge chiar la situaţii tragice”, a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC.

ANPC menţionează că, în ultimii ani, aceste locuri de joacă au mai fost verificate, iar abaterile constatate nu au fost remediate.

Sursa foto: ANPC

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters, citate de......
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...