ANPC a închis temporar restaurantul Nod Urban Food din Popeşti-Leordeni și a amendat cu 10.000 compania care deține unitatea

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au amendat cu 10.000 de lei societatea Gavana Services, care operează sub denumirea comercială Nod Urban Food din Popeşti-Leordeni (str. Biruinţei 31-35) şi au închis temporar prestarea serviciilor, până la remedierea deficienţelor constatate în urma unei acţiuni de control, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 06 mart. 2025, 21:55
ANPC a închis temporar restaurantul Nod Urban Food din Popeşti-Leordeni și a amendat cu 10.000 compania care deține unitatea

ANPC a constatat în urma controlului o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa consumatorilor şi respectarea standardelor de igienă şi siguranţă alimentară.

Printre deficienţele identificate se numără: produse alimentare folosite ca materii prime pentru preparatele culinare finite, care aveau data limită de consum depăşită; produse din carne şi carne fără elemente de identificare şi caracterizare care să permită stabilirea trasabilităţii şi, implicit, a datei limite de consum; ustensile cu grad ridicat de uzură, care nu respectă standardele de igienă; agregate frigorifice de refrigerare cu chedere rupte şi depuneri grosiere de praf pe grilele de expunere a aerului; agregate pentru gătit (grătare electrice, convectoare) cu depuneri grosiere de grăsimi solidificate şi prezenţa arsurilor de culoare caramelizată; coşuri de gunoi fără capac şi mecanism de acţionare la pedală; paviment neigienizat, cu prezenţa unui strat de praf, grăsimi solidificate şi resturi alimentare în stare de putrefacţie; soluţiile de curăţenie depozitate pe acelaşi rastel cu produsele alimentare de tip colonial.

„În urma constatării acestor nereguli, ANPC a aplicat o amendă în valoare de 10.000 lei, din care 1.500 lei reprezintă valoarea amenzii principale. De asemenea, au fost dispuse măsuri drastice, printre care: oprirea definitivă a 14 kg de produse alimentare, în valoare de 1.250 lei şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor constatate”, se menţionează în comunicat.

ANPC reiterează importanţa respectării normelor de igienă şi siguranţă alimentară, subliniind că sănătatea consumatorilor reprezintă o prioritate absolută.

Autoritatea va continua să desfăşoare controale şi să aplice sancţiuni acolo unde sunt identificate nereguli ce pun în pericol bunăstarea consumatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de expansiune
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de ...
Retailerul Aurora din Ucraina, care vinde produse al căror preţ începe de la 1 leu, se extinde în România şi angajează lucrători comerciali, manageri de magazine şi specialişti expansiune.......
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A treia rundă de convorbiri directe între delegaţiile ucraineană şi rusă, consacrate încetării conflictului militar ...
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piaţa imobiliară din Bulgaria este pregătită pentru o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un ...
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajaţii reţelei de socializare chineze TikTok de la Berlin au intrat în grevă miercuri pentru a protesta faţă de ...