ANPC a primit peste 700.000 de reclamaţii, în zece ani
Şeful ANPC a participat la lansarea proiectului ‘Tribuna Consumatorului’, prima platformă online care înglobează informaţii pentru toate tipurile de consumatori, realizată de către Asociaţia ‘Sută la sută românesc’.
‘Este o iniţiativă importantă, din perspectiva noastră, din două puncte de vedere. Noi sperăm să fie o platformă reală, care să corespundă nevoilor şi aşteptărilor consumatorilor, atât pentru informarea consumatorilor, cât şi pentru educaţia consumatorilor. Sunt convins că nu a fost lansată întâmplător, pentru că aşa cum bine ştiţi, anul acesta împlinim 10 ani de când am intrat în Uniunea Europeană şi sunt convins că vom avea un punct de comunicare şi un punct de colaborare semnificativ cu această entitate, cu această platformă, care va veni în sprijinul consumatorilor, cu siguranţă, pe cele două aspecte, anume informarea consumatorului cât şi educarea acestuia. Orice demers venit în sprijinul consumatorului vine şi în sprijinul nostru, pentru că orice consumator, mai bine informat, cu anumite îmbunătăţiri ale educaţiei, din perspectiva consumatorului, cu o cunoaştere mai bună a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorului, până la urmă vine şi în sprijinul pieţei concurenţiale, în sprijinul pieţei, care ceea ce înseamnă, din perspectiva noastră, cerere şi ofertă, o îmbunătăţire a educaţiei şi a consumatorilor, practic permită o dinamică corectă a economiei’, a mai spus preşedintele ANPC.
La rândul său, iniţiatorul proiectului, Adrian Iordache, a declarat că Tribuna Consumatorilor va deveni cu siguranţă prima sursă la care consumatorul va apela atunci când are nevoie despre informaţii privitoare la drepturile sale.
‘Fie că este vorba de încheierea unei poliţe de asigurare, de accesarea unui împrumut bancar, achiziţionarea de electrocasnice şi nu numai, Tribuna Consumatorilor va deveni, cu siguranţă, prima sursă la care consumatorul apelează atunci când are nevoie de informaţii privind drepturile sale. Ştim că bună cunoaştere a drepturilor consumatorilor este un prim pas către întărirea acestei relaţii, contribuind semnificativ la calitatea serviciilor şi a produselor existente’, a declarat Adrian Iordache.
Asociaţia Sută la Sută Românesc este o platformă socială de sprijin pentru antreprenoriatul românesc şi pentru educaţia consumatorului din România.