ANPC a sesizat CNA pentru că este invocată fără acord într-un clip publicitar

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sesizează Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în urma folosirii abuzive a numelui instituţiei într-un spot publicitar al Asociaţiei Preţuieşte Calitatea în care se afirmă că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de COVID-19 de la pâinea neambalată, relatează Agerpres.
Economica.net - J, 07 ian. 2021, 18:39
ANPC a sesizat CNA pentru că este invocată fără acord într-un clip publicitar

„Prezenţa în mesajul din cadrul spotului, în care se afirmă că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de Covid-19 de la pâinea neambalată, a sintagmei „Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului” este de natură să inducă consumatorului ideea că ANPC susţine un anumit mod de comercializare a pâinii. Similitudinea dintre denumirea folosită în text şi cea oficială a instituţiei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, este evidentă şi este în măsură să producă efectul menţionat, în rândul cetăţenilor, acela de a oferi credibilitate mesajului prezentat în spot”, susţine ANPC într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

De asemenea, susţin reprezentanţii ANPC, în text apare şi denumirea, de această dată scrisă corect, a unei alte autorităţi publice, fapt care confirmă intenţia de asociere a mesajului spotului cu instituţii ale statului, în scopul promovării unui anumit mod de vânzare a produselor de panificaţie.

Autoritatea menţionează că nu şi-a exprimat în niciun fel acordul cu privire la conţinutul spotului publicitar, nu girează şi nu îşi asumă în niciun alt mod concluziile acestuia, care par a avea caracterul unei reclame mascate.

„Dată fiind amploarea mesajului propagat în spaţiul public şi modul în care opinia consumatorilor se doreşte a fi manipulată prin acest spot, ANPC a trimis deja o sesizare către Consiliul Naţional al Audiovizualului, semnalând cele menţionate mai sus şi solicitând oficial analizarea de urgenţă a conţinutului acestui spot difuzat pe principalele canale de televiziune şi dispunerea măsurilor legale care se impun în acest caz”, se arată în comunicat.

Şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis, joi, că dezaprobă public mesajul transmis prin spotul publicitar în care se susţine că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de COVID-19 de la pâinea neambalată şi în care se menţionează şi numele instituţiei.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unui spot realizat de Asociaţia Preţuieşte Calitatea în care se precizează că ‘Peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi ZILNIC de Covid-19 de la pâinea NEAMBALATĂ!’ şi în care apare şi numele instituţiei noastre, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor dezaprobă public mesajul transmis prin acest spot publicitar”, se precizează într-un comunicat al ANSVSA, transmis AGERPRES.

În acest sens, Autoritatea cataloghează drept condamnabilă această acţiune de inducere în eroare a consumatorilor şi de creare a unei stări de panică nejustificate în rândul opiniei publice.

ANSVSA subliniază că instituţia a informat, în repetate rânduri, că din datele ştiinţifice disponibile până în prezent, nu s-a demonstrat infectarea oamenilor cu Sars-Cov 2 prin consumul de alimente de origine animală (carne, lapte, peşte, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.).

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...