ANPC, acţiune de control a produselor „Nr 1 în România”
Potrivit Autorităţii, au fost controlaţi 215 operatori economici, constatându-se abateri de la prevederile legale în cazul unui număr de 134 de companii (aproximativ 62%). În context, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de circa 293.000 lei şi oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de 273 lei, care prezentau data durabilităţii minimale depăşită sau caracteristici care le făceau improprii consumului uman.
ANPC precizează că s-au aplicat 134 sancţiuni contravenţionale constând în 96 amenzi contravenţionale însumând 423.000 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor şi 38 avertismente.
De asemenea, ANPC dă exemplul altor produse, precum lapte, salam ţărănesc, salam de Sibiu, smântână sau salam Săsesc în care menţiunea ‘Nr 1 în România’ nu era acoperită adecvat prin studii, cele menţionate nemaifiind de actualitate sau nu se refereau la produsul în cauză. În alte cazuri nu s-a prezentat niciun document.