Care este reacţia KFC după ce ANPC a găsit bacterii coliforme şi enterococi în gheaţa folosită pentru băuturi
„Cu privire la rezultate prezentate de ANPC în spațiul public, dorim să comunicăm că ne asumăm întreaga responsabilitate și le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerile care ar fi putut să apară. În acest moment am demarat o investigaţie internă pentru a determina cauzele care au condus la această situație ce ne-a surprins în mod neplăcut. Astfel, vă informăm că am decis oprirea tuturor mașinilor de gheață din toate restaurantele KFC din țară până la finalizarea verificărilor interne. Pentru siguranța consumatorilor ne luăm angajamentul că vom aplica măsuri stricte pentru a combate și a preveni astfel de situații în viitor”.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi în gheaţa produsă de KFC, iar utilizarea aparatelor de producere a gheţii în care s-au descoperit bacteriile a fost interzisă, a declarat marţi directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, scrie Agerpres.
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a prezentat un film realizat în timpul unuia din controalele la KFC, în care era prezentată procedura prin care un pahar în care era introdusă gheaţa descoperită ulterior ca având bacterii era umplut cu Coca-Cola dintr-un dozator al KFC.
Una din locaţiile KFC în care gheaţa testată a ieşit pozitivă la testul pentru bacterii a fost cea din Vitan, a precizat Paul Anghel.
„La mall-ul din Vitan am prelevat gheaţă, am trimis-o la un laborator pentru a o verifica şi am determinat anumite valori. N-aş vrea să mă refer la numărul total de germeni, care a fost iarăşi destul de mare şi a fost depăşit, pentru că pot fi unităţi de focar patogene sau nepatogene, dar am găsit, la două probe, bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Am gândit să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme, respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Analizele au fost repetate, este un laborator din Bucureşti acreditat şi autorizat RENAR, care a primit de la noi probe de la mai multe unităţi din Bucureşti, în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme – bacterii coliforme, enterococi, Clostridium – lucruri care după părerea noastră sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă, astfel încât să nu se mai propage povestea cu infectarea mai departe. Vom alerta şi Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de astăzi (marţi, n.r.), ca să verifice exact care sunt problemele acolo. De asemenea s-a luat decizia opririi temporare a furnizării cu gheaţă pentru băuturile carbogazoase. Povestea a plecat de la determinarea unei cantităţi de gheaţă mult superioare unui băuturi carbogazoase”, a explicat Paul Anghel.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat şi gheaţa de la mai multe locaţii ale Mc’Donalds, dar analizele realizate aici nu au dovedit nereguli ale calităţii gheţii acestui operator, a adăugat directorul general al ANPC.