ANPC: Băncile au dreptul de a contesta amenzile, drept de care aceştia au înţeles să uzeze
ANPC a anunţat în luna mai că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare, scrie Agerpres.
Bănci precum Alpha Bank, Raiffeisen Bank România, BRD au obţinut în instanţă suspendarea ordinului emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la modul de calcul al ratelor de credit.
„Operatorii economici financiar-bancari au dreptul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 de a contesta procesele-verbale de constatare a contravenţiei într-un termen de 15 zile de la comunicare, drept de care aceştia au înţeles să uzeze. De asemenea, faţă de actele administrative emise, aceştia (băncile – n. r.) au formulat cerere de suspendare a executării măsurilor prevăzute în Ordinele preşedintelui ANPC Horia Constantinescu (ori până la judecarea pe fond a cererii de anulare, ori până la soluţionarea definitivă a acestora), iar instanţele de judecată au admis aceste cereri şi au mai formulat cerere de anulare a Ordinelor, cauze ce nu s-au soluţionat până în acest moment”, a precizat directorul general al ANPC.
El a explicat că dosarele unde s-au soluţionat cererile de suspendare prin admiterea acestora au avut în vederea doar faza procesuală a fondului, ANPC – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor având un termen de recurs de 5 zile de comunicare de care se va prevala.
„În această etapă procesuală de soluţionare a cererilor de suspendare, instanţele nu judecă situaţia de fapt a cauzelor, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acest sens, ci doar verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Din practica judiciară de la nivel instituţional a reieşit un procent foarte mare de acte administrative suspendate până la soluţionarea cererilor de anulare, acestea nefiind primele cauze prin care s-a dispus suspendarea, inclusiv Ordinul preşedintelui ANPC Bogdan Pandelică aferent Raiffeisen Leaks a fost suspendat, însă ca urmare a soluţionării cererii de anulare instanţele de judecată au dispus menţinerea actului administrativ, iar operatorul financiar-bancar a restituit aproximativ 25.000.000 de euro către consumatori”, a scris Anghel.
Potrivit acestuia, prin actele administrative emise trebuie să se înţeleagă faptul că operatorii economici trebuie să aibă în vedere o mai bună informare a consumatorilor, încă din faza precontractuală, chiar dacă utilizează FEIS (Fişa Europeană de Informaţii Standardizate). De asemenea, trebuie să expună transparent riscurile consumatorilor la semnarea unui contract, dar şi informaţii cu privire la rambursarea unui credit, neexcluzând riscurile la care se supun contractând un credit cu o rată variabilă în detrimentul unuia cu o rată fixă.
„Este de precizat şi faptul că indicele de referinţă reprezintă media aritmetică a ratelor de dobândă zilnice atribuite tranzacţiilor interbancare din trimestrul anterior, astfel că operatorii financiari-bancari au atât cunoştinţă despre valorile acestuia, cât şi putere de predictibilitate asupra acestuia”, a punctat Paul Anghel.
Directorul general al ANPC a precizat că, în momentul semnării contractelor, consumatorii nu aveau cunoştinţă de fluctuaţiile ce vor urma, aceştia încadrându-se în gradul de îndatorare de 40% doar în momentul semnării contractului.
„În prezent niciun consumator ce a contractat un credit pe termen lung nu se mai încadrează, însă la data şi ora semnării documentelor operatorii financiar bancari aveau cunoştinţă de fluctuaţiile ce vor urma”, a completat Anghel.
Potrivit acestuia, operatorii financiari nu au prezentat consumatorilor mai multe variante (la data şi ora controlului neputând face dovada în acest sens). Astfel, aceştia au specificat o singură variantă eligibilă pentru încadrare, de altfel cea profitabilă pentru bănci, însă deşi consumatorii se încadrau în momentul contractării pentru această variantă, după nici măcar un an aceştia depăşeau gradul de îndatorare.
„De exemplu: consumatorii primesc o ofertă unde graficul de rambursare este cu o rată de maxim 2.000 de lei/lunar (aceştia fiind în cadrul gradului de îndatorare de 40%, după modificarea indicelui IRCC aceştia ajung la o rata de 2800 lei/lunar)”, a explicat Paul Anghel.
În opinia sa, se impune ca operatorii economici să aibă în vedere gradul de inferioritate al consumatorilor, atât din punct de vedere al cunoştinţelor în domeniu, cât şi din punct de vedere financiar, creditarea să fie una responsabilă, iar informarea să fie completă şi corectă.
Totodată, el a afirmat că s-a reţinut prin documentele de control faptul că este „echitabil pentru consumator şi în acord cu buna credinţă în semnarea contractelor este ca anuitatea constantă să fie formată din rata creditului descrescătoare şi dobânda crescătoare”.
„Teoretic, prin practica aceasta, operatorul economic şi-a asigurat încasarea întregului capital în prima parte de executare a contractului de credit, lăsând de fapt tot riscul contractului în seama debitorului. Din constatărilor agenţilor se poate observa faptul că împrumutaţii se află în mod vădit într-o situaţie profund defavorabilă faţă de bănci, atât timp cât deşi de la data contractării au trecut ani de zile, până în prezent, aceştia nici măcar nu au început să achite creditul, rambursând exclusiv dobânzi. De aceea, operatorul financiar-bancar trebuie să se conformeze în scopul refacerii echilibrului contractual între profesionişti şi consumatori, urmând a opera o reaşezare a prestaţiilor contractuale, prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă.”, a notat Anghel.
El a subliniat că măsurile dispuse prin actul administrativ sunt pentru practicile comerciale înşelătoare identificate şi vin în sprijinul consumatorilor.
Paul Anghel susţine că „se impune emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare în raport cu dobânda aferentă creditului, astfel încât consumatorii medii să poate beneficia de egalitatea dintre părţile contractului, dar şi pentru existenţa echilibrului contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizia de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înşelător”.
De asemenea, potrivit acestuia, se impune ca operatorul-financiar bancar să dispună refacerea echilibrului contractual în contractele sale în curs de desfăşurare, urmând a opera o reaşezare a prestaţiilor contractuale, prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă, astfel încât să se respecte prevederile de mai sus cu privire la stabilirea unor rate egale ale principalului datorat, oferindu-se consumatorilor posibilitatea de a opta, făcând dovada în acest sens.
Totodată, Paul Anghel a subliniat că, în vederea încheierii de noi contracte, băncile trebuie să prezinte în mod obligatoriu varianta de calcul cu rate egale de principal pe lângă celelalte tipuri de produse prezentate, astfel încât consumatorul mediu să fie informat în mod complet, corect şi precis asupra deciziilor de tranzaţionare pe care urmează să le adopte în cunoştinţă de cauză, asigurând dovada în acest sens pentru toate variantele prezentate.
„Operatorul financiar-bancar se va asigura de faptul că nu se va depăşi gradul de îndatorare iniţial al consumatorilor, atât pentru contractele în curs de desfăşurare, cât şi pentru contractele viitoare, iar în situaţie contrară, se vor dispune de urgenţă luarea de măsuri pentru a veni în sprijinul acestora cu soluţii optime, întrucât consumatorul se află încă de la începutul contractului în poziţie de inferioritate atât financiară, cât şi din punct de vedere al cunoştinţelor în domeniu”, a mai scris Anghel.
De asemenea, Paul Anghel a precizat că băncile trebuie să comunice în scris consumatorilor şi riscurile la care se supun pe întreaga durată a contractului şi motivele legate de calificarea acestora la oricare dintre variante produselor financiare.”
„Nu este o problemă doar de aritmetică cum fals s-a lăsat să se înţeleagă, ci este o problemă de dezechilibru contractual de manipulare în interesul unei părţi!”, a mai scris directorul general al ANPC.
Cele 11 bănci sancţionate de ANPC cu 550.000 de lei sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.
„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Ulterior, ANPC a anunţat că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 lei.
Cele opt bănci sancţionate sunt Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.