ANPC ordonă Vodafone să înceteze acţiunile pentru scumpirea abonamentelor, după ce a amendat operatorul cu 70.000 de lei

Economica.net
03 05. 2019
telefon_lg_g3_000000_75792500

„Prin Ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), s-a dispus ca, de la data de 2 mai 2019, operatorul de telefonie mobilă amendat de comisarii ANPC în urmă cu câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte faţă de consumatori, constatate în urma controlului, realizate în scopul majorării costurilor abonamentelor. Măsura, prevăzută la art. 13 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, este una complementară la amenda de 70.000 de lei dispusă după control (…)”, se arată într-un comunicat al ANPC remis, vineri, AGERPRES.

Autoritatea precizează că operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiţie dar, până la soluţionarea definitivă în instanţă, prevederile Ordinului sunt executorii.

Majorarea costurilor abonamentelor fi afectat un număr de 2.338.617 de abonaţi ai operatorului în cauză.

La sfârşitul lunii aprilie, ANPC a realizat un control la unul dintre operatorii de telefonie mobilă prezenţi pe piaţă, autosesizându-se în ceea ce priveşte mesajele pe care acesta a început să le trimită abonaţilor săi, prin care îi informează de creşterea costurilor abonamentelor, ulterior demarării controlului înregistrându-se şi reclamaţii pe această speţă.

„În urma controalelor efectuate de ANPC, s-a constatat că operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenţei profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative – în sarcina consumatorilor, folosind o poziţie de forţă dominantă şi psihologică. Având în vedere că informaţiile trimise, sau care urmează a fi trimise, de către operatorul economic, cu privire la majorarea preţului pachetului de servicii, pot avea impact asupra unui număr de 2.338.617 consumatori, în temeiul prevederii art. 13 alin. 1 lit. b din Legea 363/2007 republicată, ANPC a considerat necesară dispunerea încetării practicii comerciale incorecte, chiar dacă aceasta nu a fost încă utilizată, însă acest lucru este iminent, ca măsură adiţională amenzii aplicate”, precizează ANPC în comunicat.