ANPC împarte în două clienţii păgubiţi de bănci: Cei care nu au denunţat OUG 50 nu mai au clauze abuzive

Ordinul preşedintelui Nica

Preşedintele ANPC, Bogdan Nica, a emis un ordin intern prin care se stabilește modul în care vor fi tratate plângerile în baza legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti, modificată de la începutul lunii octombrie.

Ordinul ANPC cu numărul 358 din 23.10.2013 prevede ca acele reclamații ale consumatorilor care în care se constată că se face referire la contracte în executare cu posibile clauze abuzive vor fi redirecționate la ANPC dacă sediul social al profesionistului (operatorului economic) se află în Municipiul București sau în llfov sau vor fi analizate de către Consiliile Județene pentru Protecția consumatorilor cu consultarea prealabilă a ANPC, dacă sediul social al profesionistului (operatorului economic) e pe raza teritorială a regiunii/județului.

Acest ordin vine în contextul în care legea 193/2000 a fost modificată de la 1 octombrie. Potivit modificărilor înscrise în articolele 12 și 13, acțiunile în instanță ale ANPC și cele ale asociațiilor de consumatori împotriva unui profesionist care folosește clauze abuzive în contractele sale au efecte asupra tuturor consumatorilor care sunt afectați de respectivele clauze, inclusiv în cazul contractelor în derulare.

În privința contractelor bancare, însă, ordinul ANPC prevede un tratament diferit, în funcție de modul în care titularii contractelor bancare au procedat în 2010-2011, anume dacă au denunțat explicit sau nu actele adiționale emise de bănci pentru alinierea la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 50 din 2010, deşi contractele lor bancare iniţiale au clauze care au fost dovedite de mai multe instanţe (dar nu în toate cazurile) ca fiind abuzive.

Iată ce spune ordinul ANPC:

„Art. 2. Reclamațiile privind serviciile bancare se vor analiza punctual de către fiecare CJPC (după verificarea prealabilă la unitatea bancară) astfel:

– Dacă petentul nu a denunţat actul aditjonal în termen de 60 de zile prevăzut de Legea 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernulul nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în această situaţie CJPC va răspunde petentului corespunzător temeiului legal.

– Dacă petentul a denunţat actul aditional. reclamaţia şi documentele aferente se transmit la ANPC – D.C.S.P. – Biroul Prestări Servicii, conform celor de mai sus, care va analiza oportunitatea încheierii documentului de control, conform prevederilor legale”. 

Astfel, cei care nu au denunțat OUG 50 vor fi trataţi la nivel de CJPC, fără consultarea ANPC, în timp ce de la sesizările celor care le-au denunțat vor putea fi începute acţiunile cu efecte asupra tuturor consumatorilor afectaţi de clauzele abuzive ale respectivului profesionist.

Cei mai mulţi clienți ai băncilor nu au denunțat actele adiționale, chiar dacă prevederile acestora le erau mai degrabă defavorabile. În primă fază, OUG 50 spunea că acestea vor fi implementate automat de către bănci și în cazul creditelor în derulare, fără a exista posibilitatea pentru consumator de a le denunța – nesemnarea actelor fiind considerată acceptare tacită. Legea 288 de adoptare a OUG 50 spunea că ordonanța nu mai este aplicabilă creditelor în derulare, dar că acele acte adiționale emise și nesemnate de către consumatori pot fi denunțate în termen de 60 de zile de către părți.

ANPC: clauzele abuzive au fost eliminate prin OUG 50

I-am întrebat pe oficialii ANPC dacă cei care nu au denunţat actele adiţionale emise cu ocazia OUG 50/2010 de către bănci nu pot beneficia de pe urma prevederilor articolelor 12-13 din legea 193/2000. Iată răspunsul:

“De regulă, clauzele considerate abuzive, pentru care exista hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se referă la modificările unilaterale impuse de bancă, în detrimentul consumatorilor, în contracte standard preformulate. Acestea au vizat în principal modificări ale comisioanelor/spezelor bancare sau băncile și-au arogat dreptul de a modifica nivelul dobânzii în funcţie de anumite costuri nedetaliate. Aceste clauze au fost modificate/eliminate prin intermediul Directivei 2008/48/CE transpusă in legislația națională prin OUG 50/2010 în varianta publicata în 21 iunie 2010”, susțin cei de la ANPC.

Astfel, consideră Autoritatea, actele adiționale emise cu ocazia OUG 50 au dus la eliminarea clauzelor abuzive, ceea ce coincide cu poziția publică a președintelui Asociației Române a Băncilor, Radu Ghețea, care a declarat în mai multe rânduri că prin OUG 50 acestea au fost eliminate. Cât de multă încredere a avut ARB în această judecată poate fi observat din modul în care a acționat comunitatea bancară la momentul în care modificările la legea 193/2000 trebuiau să intre în vigoare, încă din februarie 2013. Într-o scrisoare adresată Băncii Naționale și Guvernului, bancherii acuzau pierderi de peste 600 de milioane de euro, în cazul în care instanțele vor lua hotărâri potrivnice lor cu impact la nivelul întregului portofoliu de clienți. Pentru a cuantifica impactul, BNR a făcut și un studiu a cărui rezultate arată pierderi de 4,7 miliarde de lei pentru sistemul bancar.

De unde aceste temeri, dacă deciziile instanțelor ar viza doar minoritatea de clienți care a denunțat actele adiționale?

În practică, implementarea OUG 50 s-a făcut, în cele mai multe cazuri, în defavoarea consumatorilor. Astfel, dobânzile variabile calculate după o dobândă internă au fost transformate în Euribor/Robor + o marjă fixă mult mai mare decât cea inițială, lăsând consumatorul cu rate pe încă 25 de ani vulnerabil la creșterile referințelor din piețe. Euribor se afla la momentul intrării în vigoare a OUG 50 la minime istorice, iar clienții au ajuns să plătească marje de 8-9 puncte procentuale în cazul unor bănci. De asemenea, diferite comisioane au fost redenumite, pentru a se încadra în lista impusă de OUG 50, deși acestea erau inițial percepute pentru alte “servicii” oferite de bancă – spre exemplu, comisionul de risc a fost rebotezat în comision de administrare.

De altfel, faptul că OUG 50 nu a rezolvat neregulile din contacte este reliefat şi de numărul de procese dintre clienţi şi bănci, care a explodat după 2010. Chiar Protecţia Consumatorilor, prin Comisariatele Judeţene, a fost implicată în câteva sute de litigii, la sesizarea consumatorilor – aceastea au avut însă efecte doar asupra clienţilor care au depus sesizările, şi nu asupra tuturor consumatorilor care au fost şi sunt afectaţi de acele practici ale băncilor.

Ce se întâmplă cu cei care nu au denunțat actele adiționale, mai sunt acțiunile lor admisibile? ANPC le transmite că sunt responsabili pentru ce n-au denunţat.

“Prin nedenunţare consumatorul şi-a însuşit şi a acceptat fie explicit, fie tacit, modificările la contractul iniţial prin actul adiţional, acesta reprezentând o forma de aliniere la OUG 50/2010, de asigurare a transparenţei modului de calcul al dobânzilor şi de limitare a comisioanelor aplicabile.

În unele situaţii, deşi banca a primit notificări explicite din partea consumatorilor, anterior intrării în vigoare a Legii 288/2010, conform cărora nu sunt de acord cu variantele de acte adiţionale propuse spre semnare, legiuitorul în mod expres a prevăzut în OUG 50 (art 95, alin 5) ca este dispoziţie imperativă şi se consideră acceptate tacit, singura cale de atac a consumatorului împotriva actului adiţional fiind promovarea unei acţuni pe cale civilă.

În concluzie, orice consumator are dreptul să se adreseze instituţiei noastre pentru a sesiza eventuale clauze abuzive de natura celor semnalate mai sus, comisarii urmând să analizeze punctual fiecare aspect sesizat în conformitate cu legislaţia în vigoare”, spun reprezentanţii ANPC.

De asemenea, mai există şi problema celor care nu au fost informaţi de conţinutul actelor adiţionale. Amintim că nicio instanţă nu a considerat acceptat tacit şi ca producând efecte un act adiţional care nu a fost comunicat împrumutatului. De asemenea, practica instanţelor de până acum a fost aceea de înlătura clauzele abuzive din contracte, indiferent dacă în respectiva cauză clientul a refuzat sau nu în scris actul adiţional. Mai mult, există speţe în care instanţele au admis acţiunile consumatorilor chiar şi dacă aceştia au semnat actul adiţional. ANPC spune că băncile erau obligate să informeze consumatorii, însă că aceste speţe sunt diferite de cele pe legea 193/2000 şi că experienţa din practica instanţelor nu e jurisprudenţă.

„Conform prevederilor art 95, alin 3 din OUG 50/2010 nemodificat, creditorul trebuie să facă dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale.

Speţele pe legea 193/2000 trebuie analizate distinct de sesizarile consumatorilor în ceea ce priveşte încălcarea OUG 50/2010; de asemenea subliniem faptul că hotărârile instanţelor de judecată nu sunt izvoare de drept şi nu reprezintă jurisprudenţă în materie”, se arată în răspunsul ANPC.

Cele două noi articole la Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori fac parte din implementarea Directivei 93/13/CCE.

Pentru ca procedura să fie demarată, un consumator (sau mai mulţi) sesizează ANPC că într-un contract există o clauză abuzivă (sau mai multe), fie ANPC se sesizează din oficiu. ANPC controlează profesionistul în cauză şi consemnează faptele constatate într-un proces-verbal.

În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, ANPC sesizează tribunalul de la sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive – se arată în lege.

Apoi, „instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale”, potrivit art. 13, şi aplică şi o amendă. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului. Până acum, litigiile prin ANPC se derulau la judecătorie şi tribunal.

O hotărâre nefavorabilă nu îngrădeşte dreptul consumatorului de a se adresa instanţei.

Şi asociaţiile de consumatori, care au peste 3.000 de membri şi filiale în 12 judeţe, pot introduce astfel de acţiuni. Acestea nu au dreptul de control, însă efectele unui proces încheiat cu succes ar trebui să fie identice.

ANPC nu duce lipsă de cazuistică în problema clauzelor abuzive. În perioda 2008 – 2013, ANPC a avut 750 de procese cu diverşi profesionişti, în temeiul legii 193/2000, încheiate cu decizii definitive. A câştigat 573 de procese, o rată de succes de 76,4%.

Până în acest moment, însă, ANPC nu a prezentat nimic şi nici nu a iniţiat o acţiune concretă în baza noilor dispoziții ale legii 193/2000.

De altfel, în acest interval, a intrat în vigoare o modificare la legea privind organizarea judiciară care permite înfiinţarea tribunalelor specializate prin ordinul ministrului de Justiţie.

De la 1 martie 2014, aceste instanţe, încă nefuncţionale, ar urma să judece, din oficiu, şi procesele pe clauze abuzive. Prima instanță de acest tip va fi Tribunalul Specializat București.

Preşedintele ANPC declara că va cere instanţelor să extindă prevederile sentinţelor în accepţiunea actuală a legii 193/2000 din litigiile aflate deja pe rolul instanţelor – deşi o astfel de acţiune poate fi cu greu aprobată de magistraţi.

Tot Nica declara acum două luni că în mai puţin de două săptămâni va prezenta o analiză pe clauzele abuzive din contracte. Analiza aşteptată nu a fost încă finalizată și prezentată publicului.