Hypermarketul cora din centrul comercial Sun Plaza a fost închis temporar de inspectorii ANPC. Activitatea magazinului a fost reluată

08 02. 2022
IMG-20220208-WA0004

UPDATE: Magazinul cora a fost redeschis

„Precizăm că unele deficiențe semnalate de inspectorii ANPC au fost remediate deja, prin urmare aceștia au decis astăzi că activitatea hipermarketului poate fi reluată. Magazinul va funcționa conform programului normal, între orele 8 – 22. Ne-am asumat că vom implementa toate măsurile solicitate de ANPC. cora rămâne un partener onest al ANPC și al autorităților în general, al mass-media și în mod special al consumatorilor, beneficiarii activității noastre”, au declarat pentru Economica oficialii cora. Aceștia au precizat că magazinul a fost redeschis.

Știrea inițială

Ca urmare a acestor acțiuni, unităților de alimentație publică li s-au aplicat, până în acest moment, sancțiuni contraventionale în valoare de 117.000 lei și un avertisment, verificările nefiind încă finalizate.

Comisarii ANPC au verificat următoarele unități amplasate în Sun Plaza: Hipermarketul Cora, Administrația Mallului, Dristor Kebab, Uncle John, Rustic, Li Wu, Taxim, Imbiss Grill, Golden Woks și Lebanese Food.

Aceste sancțiuni au fost însoțite de măsuri complementare, care au constat în:

oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a unei cantități de circa 540 kg produse alimentare în valoare de aproximativ 14.000 lei;
oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficientelor pentru 6 unități;
s-a propus închiderea temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru 4 unități, între care și hipermarketul Cora din mall.

Cele mai importante deficiențe constate de oficialii ANPC au constat în:

– Prezența unui strat de praf gros pe elicele sistemului de răcire al congelatorului în care erau depozitate alimente;
– Utilizarea unor spații de depozitare improprii și neigienizate, cu depuneri importante de rugină și praf;
– Utiizarea unor vitrine frigorifice cu grad avansat de uzură, pline de rugină, praf și grăsime, cu vopsea exfoliate și neigienizate;
– Existenta în spațiile de depozitare și agregate frigorifice a unor alimente fără date de identificare și caracterizare, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora;
– Folosirea unor frigidere deteriorate și neigienizate, cu rupturi si strat de praf, cu chederele de la uși deteriorate;
– Utilizarea uleiului uzat pentru prăjire, cu culoarea modificată;
– Necompletarea graficului pentru schimbul de ulei;
– Decongelarea produselor la temperatura mediului ambiant;
– Utilizarea unor bureți de sârmă, pentru vase și a unor ustensile (cuțite) neprofesionale;
– Nerespectarea temperaturii de depozitare a preparatelor culinare calde, respectiv minimum + 60 grade Celsius;
– Lipsa informării referitoare la alergenii pe care îi pot conține produsele alimentare;
– Lipsa informării referitoare la produsele care provin din materii prime congelate;
– Sosurile folosite la prepararea produselor nu erau etichetate cu denumire si data durabilitatii minimale.

Acest control al Autorității se înscrie în seria de acțiuni denumită ”Academia Comisarilor”, în care comisarii începători au posibilitatea să se specializeze și să învețe meserie, în teren.

”Seminarii pentru tinerii colegi, asta reprezintă proiectul “Academia comisarilor”. Trebuie să le arătăm mai noilor functionari ai ANPC, că aceasta trebuie să fie fermă, integră si să nu lase batiste pe țambal! Vor urma si alte actiuni similare!”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Cora a mai fost amendată de ANPC, cu 120.000 de lei, și în octombrie 2021, când inspectorii au dispus și  măsuri complementare importante, după cum urmează:

  • oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine
  • oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată
  • mezeluri, cofetărie, pește, produse alimentare promoționale – Cora Lujerului
  • legume-fructe, gastro, cofetărie, măsline vrac – Cora Pantelimon
  • legume-fructe, gastro, cofetărie, brânzeturi și carne vrac – Cora Văcărești ( incinta Mall Sun Plaza)
  • gastro – Cora Alexandriei
  • propunere de închidere a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru Cora Pantelimon și Alexandriei.

Detalii aici:

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este un retailer prezent pe plan local din 2003. Brandul operează în prezent 10 hipermarketuri în București și în alte orașe mari, magazinele de proximitate cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro cu peste 40.000 de produse. În 2013, odată cu lansarea serviciului de livrare la domiciliu, cora a devenit primul mare lanț de retail din România care a oferit o opțiune de livrare Drive. Din 2020, serviciul cora Express și-a extins soluția de cumpărături online, facilitând comenzile pe platforme precum Glovo, Foodpanda și Tazz, cu livrări în 60 de minute.