ANPC închide pentru cinci luni Nord Airport Hotel din Otopeni și amendează unitatea cu 50.000 de lei (Video)

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că a efectuat, în data de 19 septembrie 2024, un control la operatorul Nord Airport Hotel, situat pe Calea Bucureștilor 202b, din Otopeni, care desfășoară activități hoteliere și alte facilități de cazare.
Economica.net - vin, 20 sept. 2024, 17:39
ANPC închide pentru cinci luni Nord Airport Hotel din Otopeni și amendează unitatea cu 50.000 de lei (Video)

În urma verificărilor, inspectorii ANPC au identificat următoarele deficiențe majore:

(1) Lipsa autorizațiilor și avizelor necesare emise de Ministerul Turismului, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Direcția de Sănătate Publică (DSP), Primăria orașului Otopeni și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

(2) Lipsa igienei în camerele de cazare*, constatându-se saltele pătate și deteriorate, fără protecții adecvate pentru saltele și perne.

(3) Lipsa mapelor informative pentru turiști* în camerele de hotel, necesare pentru informarea corectă asupra serviciilor prestate.Absența plaselor împotriva insectelor* la ferestre, aspect esențial pentru protecția și confortul oaspeților.

(4) În toate băile din unitate, produsele cosmetice disponibile nu aveau traducerea în limba română a elementelor de informare și avertizare, motiv pentru care s-a dispus retragerea acestora din toate camerele.

(5) Nereguli la recepție: nu se întocmeau fișe de cazare pentru turiști, iar informațiile referitoare la tarifele practicate pentru fiecare tip de cameră lipseau.

(6) În hotel erau cazate persoane străine fără formalități de cazare întocmite. Reprezentantul societății a comunicat echipei de control că nu există persoane cazate, contrar celor constatate.

(7) Subsolul hotelului era într-o stare insalubră, fiind identificate rozătoare decedate și în stare de putrefacție. Nu au fost prezentate procese verbale de deratizare și dezinsecție, iar spațiul era plin de obiecte vechi depozitate haotic.

(8) Echipamentul de joacă de pe terasa de la parter* era neigienizat, prezentând pete de rugină, pânze de păianjen și acumulări de impurități.

Având în vedere gravitatea deficiențelor constatate, ANPC a dispus oprirea temporară a activității Nord Airport Hotel pentru o perioadă de 5 luni și a aplicat o amendă de 50.000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...