ANPC: O echipă de comisari se va ocupa strict de energie, după ce s-au descoperit probleme grave în contextul liberalizării

Economica.net
30 12. 2020
light_bulb_1407610_960_720_85876100

„Ţinând cont de faptul că de la 1 ianuarie 2021 se liberalizează piaţa energiei electrice, comisarii din cadrul C.R.P.C. R.C. (Braşov) au demarat de câteva luni controale în vederea evitării practicilor înşelătoare din partea agenţilor economici care vor vinde energie şi, din păcate, au fost descoperite probleme care prejudiciau grav interesele consumatorilor, motiv pentru care au fost aplicate atât sancţiuni importante, dar şi măsuri de remediere a deficienţelor. Am început să primim sesizări referitoare la diferite nereguli în acest domeniu şi se pare că pot exista încă practici comerciale incorecte, motiv pentru care am decis ca la nivelul C.R.P.C. R.C. (Braşov) să se constituie o echipă de comisari care se vor ocupa doar de acest domeniu şi vor coordona activitatea comisarilor din judeţele subordonate desemnaţi să desfăşoare activităţi similare”, a scris Susanu.

Comisarii special desemnaţi analizează modul în care furnizorii de energie electrică au informat consumatorii referitor la ofertele lor, verifică eventualele practici comerciale incorecte, potenţialele clauze abuzive din contractele acestora cu persoanele fizice, modul în care oferă acces consumatorilor la informaţiile de interes, precum şi posibilitatea în care consumatorii pot intra în legatură directă cu reprezentanţii societăţilor.

„Este extrem de important ca fiecare consumator să poată fi informat corect şi complet, dar, conform unor sesizări, în unele cazuri, acest lucru este imposibil; spre exemplu, un consumator ne-a sesizat faptul că a încercat sa contacteze telefonic în mod repetat agentul economic care îi furnizează energie, dar, chiar dacă a aşteptat şi peste o ora la telefon, nimeni nu a răspuns”, a arătat Susanu.

El a ataşat o poză în care se vede că un consumator a aşteptat la telefon o oră şi 14 secunde, după ce a apelat numărul 021 9977, numărul de informaţii al companiei Enel.

„O altă potenţială problemă semnalată de consumatori este aceea că unii dintre ei nu vor putea să-şi aleagă oferta dorită, deoarece au cumpărat locuinţe în ansambluri rezidenţiale care nu au realizat branşamente individuale pentru fiecare apartament şi, în consecinţă, dezvoltatorul va alege ce ofertă doreşte, iar consumatorul final va trebui să-i plătească acestuia”, a mai scris Susanu.

Acesta îi roagă pe consumatori să trateze situaţia cu maximă seriozitate, să solicite oferte şi să le studieze cu mare atenţie, ţinând cont de faptul că au dreptul legal de a solicita un model al contractului pe care să-l analizeze eventual cu un specialist, înainte de a semna respectivul angajament.

„Recomand să nu se semneze niciun contract înainte de a fi citit în integralitate şi doar după ce au fost înţeleşi toţi termenii acestuia”, spune oficialul ANPC.

Potrivit acestuia, cu toate că Guvernul României oferă, prin intermediul ANPC, posibilitatea de consiliere gratuită a agenţilor economici dacă aceştia doresc, până in momentul de faţă, la nivelul regiunii pe care o reprezintă nu a existat nicio solicitare în acest sens din partea societăţilor care furnizează energie.

„Motiv pentru care putem lua în calcul că aceştia consideră că au cunoştinţă despre toate prevederile legale şi nu dorim să luam în calcul faptul că nu au dorit să ne consulte tocmai pentru a nu descoperi anumite probleme, deoarece, dacă aceste probleme există, ele vor fi cu siguranţă analizate de instituţia noastră”, a conchis reprezentantul ANPC.

De la 1 ianuarie 2021, piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată.