ANPC: Pasagerii afectați de protestul piloților din 8 iulie vor fi despăgubiți de TAROM dacă au cumpărat bilete direct de la companie. Aceștia trebuie să depună cereri de rambursare a banilor

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat marţi, la sediul său, reprezentanţi ai TAROM pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi, în contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania aeriană, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 09 iul. 2024, 16:45
ANPC: Pasagerii afectați de protestul piloților din 8 iulie vor fi despăgubiți de TAROM dacă au cumpărat bilete direct de la companie. Aceștia trebuie să depună cereri de rambursare a banilor

Potrivit unui comunicat al ANPC, din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de pe 8 iulie 2024, TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii.

Potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt: 250 de euro pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puţin, 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 şi 3.500 kilometri, respectiv 600 de euro pentru toate celelalte zboruri.

În plus, pasagerii au dreptul la asigurarea de mese şi băuturi răcoritoare pe timpul aşteptării zborului de redirecţionare, precum şi la două apeluri telefonice sau două mesaje electronice. De asemenea, aceştia trebuie să aibă cazarea asigurată, dacă perioada de aşteptare a zborului de redirecţionare include o noapte, şi transportul între locul de cazare şi aeroport în cazul unei redirecţionări.

Conform sursei citate, pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC face unele recomandări. Astfel, pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport între locul de cazare şi aeroport, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare, întrucât pot solicita rambursarea acestor costuri suplimentare, dacă transportatorul nu a asigurat asistenţa menţionată.

De asemenea, pentru a primi compensaţii şi rambursarea costurilor suplimentare, în urma anulării curselor din data de 8 iulie 2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară.

„Pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamaţie pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, pentru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori. Atenţie! În cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma discuţiilor purtate cu compania TAROM, în luna mai 2024, reprezentanţii acesteia au informat ANPC asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în sezonul estival 2024.

Astfel, în cazul anulării unui zbor, al întârzierii acestuia cu mai mult de 3 ore la sosire, precum şi în situaţia de overbooking, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii.

„Valoarea acestora este de 350 euro pentru o compensaţie de 250 euro, de 500 euro pentru compensaţie de 400 euro şi de 750 euro pentru compensaţie de 600 euro. Pasagerii sunt informaţi de drepturile acestora pe site-ul companiei TAROM la secţiunea „Drepturile pasagerilor” sau pe adresa lor de e-mail. Nu dispun de un număr de telefon valabil, de tip call-center, pus la dispoziţia pasagerilor. TAROM deţine aeronave disponibile, care pot interveni acolo unde este cazul, pentru suplimentări sau în situaţii de avarie”, se mai precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...