ANPC pregăteşte un proiect în domeniul insolvenţei persoanelor fizice

 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pregăteşte un proiect în domeniul insolvenţei persoanelor fizice, pentru care va solicita un grant de la Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat remis marţi de instituţie.
AGERPRES - mar, 06 iul. 2021, 10:38
ANPC pregăteşte un proiect în domeniul insolvenţei persoanelor fizice

„ANPC pregăteşte un proiect, pentru a obţine un grant de la Uniunea Europeană, în domeniul insolvenţei persoanelor fizice. Acest demers se adaugă la toată campania derulată de instituţie pentru a veni în sprijinul consumatorului aflat într-un impas financiar, prin orice mijloc prevăzut de lege, cu scopul de a gestiona într-un mod cât mai eficient şi responsabil criza economică generată de cea medicală, survenită în ultimii doi ani”, se menţionează în comunicatul ANPC.

Vicepreşedintele ANPC Vera Mitran şi directorul Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice a Autorităţii, Dana Munteanu, au participat la conferinţa „Valul IV va fi unul al insolvenţei”, organizată de Institutul Român de Drept Comercial.

Reprezentanţii ANPC au subliniat rolul activ al consilierii consumatorului român şi al educării publicului larg cu privire la existenţa insolvenţei persoanelor fizice ca procedură de ajutor pentru persoanele aflate într-o situaţie de risc financiar, de imposibilitate de plată, precum şi al gradului de pregătire a personalului ANPC care lucrează pe acest domeniu.

Procedura de insolvenţă a persoanei fizice, o modalitate de sprijin pentru toţi debitorii de bună credinţă, reprezintă începutul unei noi etape şi nu finalul proiectat al vieţii financiare a unui consumator, au mai transmis reprezentanţii ANPC în timpul evenimentului.

De asemenea, specialiştii ANPC au subliniat rolul hotărâtor al cetăţenilor în dezvoltarea durabilă a fiecărei ţări, fapt care se bazează pe existenţa unui cetăţean apt din punct de vedere mental, dar şi financiar. Practic, atunci când riscul financiar al cetăţeanului creşte, o dată cu el creşte şi riscul economic al întregii ţări, au menţionat reprezentanţii ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are în vedere crearea unui grup de lucru pentru domeniul insolvenţei persoanelor fizice, în care, alături de specialiştii instituţiei, să fie cooptaţi şi reprezentanţi ai mediului bancar, ai domeniului insolvenţei, precum şi ai societăţii civile, scopul acestuia fiind găsirea de soluţii din ce în ce mai rafinate pentru ajustarea cadrului legislativ, în pas cu evoluţia concretă a economiei mondiale şi naţionale, dar şi pentru sprijinirea concretă, într-un interval optim de timp a cetăţenilor care se confruntă cu astfel de probleme financiare, se menţionează în comunicatul ANPC.

Te-ar mai putea interesa și
Manchester United începe a doua fază de concedieri după finala de Europa League pierdută cu Tottenham
Manchester United începe a doua fază de concedieri după finala de Europa League pierdută cu Tottenham
Clubul englez de fotbal Manchester United a început procesul de comunicare cu angajaţii care îşi vor pierde locurile de muncă în cadrul celei de-a doua etape de reduceri de când Sir Jim......
Oficialii europeni îndeamnă la calm după ce Trump a amenințat că va impune taxe vamale de 50% importurilor din blocul comunitar
Oficialii europeni îndeamnă la calm după ce Trump a amenințat că va impune taxe vamale de 50% importurilor din blocul ...
Oficialii europeni au încercat să dea dovadă de calm, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că va impune ...
Retailerul de haine grec Funky Buddha, intrat recent în România, și-a lansat magazinul online pentru piața locală
Retailerul de haine grec Funky Buddha, intrat recent în România, și-a lansat magazinul online pentru piața locală
La o lună de la intrarea în România, Funky Buddha, principalul brand al grupului grec Altex S.A., anunță și lansarea ...
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a folosi numerarul
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a folosi numerarul
Parlamentul sloven a început vineri o procedură oficială pentru introducerea în Constituţia ţării a dreptului de a ...