ANPC și ANSVSA se contrează dur după incidentele petrecute în timpul verificărilor din Satul de Vacanță Mamaia. Curg acuzațiile de interese obscure și lipsă de profesionalism

Inspectorii Comandamentului Litoral 2023 al Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) îi cer preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu (foto), "să înceteze orice formă de exprimare publică" cu referire la activitatea ANSVSA, printr-o scrisoare deschisă făcută publică luni, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 aug. 2023, 19:35
ANPC și ANSVSA se contrează dur după incidentele petrecute în timpul verificărilor din Satul de Vacanță Mamaia. Curg acuzațiile de interese obscure și lipsă de profesionalism

În replică, reprezentantul Protecţiei Consumatorilor le-a transmis celor de la ANSVSA, printr-un comunicat de presă: „Vă încurcăm planurile, unora dintre voi? Poate în Dâmboviţa, Bucureşti şi pe unde scoatem la lumină REALITATEA! Vă luptaţi de ani de zile să ne ţineţi departe de producători, în ceea ce priveşte controalele IGIENICO SANITARE (nu şi veterinare)! Ce vă este frică că vom găsi? Gunoi sub acoperire (a cui?)”.

Conform scrisorii deschise, ANSVSA a luat cunoştinţă cu „profundă consternare” despre declaraţiile lui Horia Constantinescu – „iresponsabile, jignitoare şi cu profund dispreţ faţă de legislaţia europeană şi naţională, care reglementează în sens larg siguranţa alimentelor, precum şi faţă de activitatea ANSVSA”.

„Domnule Preşedinte, noi, spre deosebire de dvs, din respect instituţional şi faţă de operatorii economici şi consumatori, din decenţă şi interes total în respectarea legii ne rezervăm dreptul de a nu ne înscrie în categoria celor care cel mai bine se pricep la ceea ce au alţii de făcut (…) Profesionalismul presupune să reuşeşti să supraveghezi atent fără să interferezi direct şi scandalos cu activitatea în desfăşurare a unui operator economic (…) Toate acestea, Domnule Preşedinte, noi le facem permanent şi la o calitate indiscutabilă în condiţii de linişte şi discreţie înainte de începerea oricărei festivităţi, rare fiind situaţiile în care veţi descoperi inspectori ai ANSVSA care, prin fum de grătare şi peste tejghele cu mâncare, fac verificări documentare şi mai ales controlează temperatura la vitrinele calde, de altfel obligatorii pentru păstrarea caldă a hranei preparate, concluzionând că temperatura este prea ridicată în raport cu ambientul”, reiese din scrisoarea inspectorilor ANSVSA aflaţi în interes de serviciu pe litoral.

Reprezentanţii Comandamentului Litoral al ANSVSA îi mai tranmit preşedintelui ANPC că nu îi permit să îşi exerseze „strategiile personale şi de PR” pe seama acestei instituţii.

„Prin urmare vă solicităm ca strategiile dvs. personale şi de PR să vi le exersaţi fără nici o legătură directă sau indirectă cu ANSVSA, în limita atribuţiilor şi responsabilităţilor instituţionale şi în mediile care vă permit asta, cu precizare că NOI NU VĂ PERMITEM! În concluzie, Domnule Preşedinte, vă solicităm ca de urgenţă să încetaţi orice formă de exprimare publică cu referire la ANSVSA şi/sau activitatea inspectorilor acestei instituţii. În mod firesc, am solicita şi retractarea publică a afirmaţiilor, dar recunoaştem că suntem suficient de înţelegători cu faptul că anumite virtuţi umane sunt codificate genetic diferit de la individ la individ”.

Şeful ANPC le-a răspuns celor de la ANSVSA dând mai multe exemple cu privire la activitatea veterinarilor.

„Dragi colegi, vă văd prea agitaţi! Să fie din cauza acţiunilor noastre, ce scot la lumină situaţii discutabile sau chiar greu de explicat? Să luăm un exemplu, (…), legat de activitatea marilor retaileri, în vitrinele cărora am găsit rugină, insecte moarte, (…), locaţii unde, prin acte normative bine ticluite, v-aţi plasat personal, aparent, nu atât de bine pregătiţi ca cei care au scris epistola jenantă transmisă presei! Un alt exemplu sunt acţiunile pe traseul produselor alimentare, până la producători, des verificate de către marii specialişti ai ANSVSA, aparent superficiali în anumite situaţii (…). Continuăm? V-am notificat de două ori în 2019 pentru pescarii români şi pentru automatele de cafea, pe care le-aţi ‘uitat’ pe trotuar! Ce a urmat? Aţi modificat ordinul vostru şi aţi dat şi pescarului român mai mult de 72 de ore pentru a-şi vinde produsele, la iniţiativa şi în urma acţiunilor ANPC! Tot atunci v-aţi prins că automatele de cafea trebuie autorizate ca orice bar (chiar dacă nu au personal) şi, culmea, că au nevoie de sursă de apă, nu de bidoane cu apă salcie! (…) Vă amintiţi de carnea din Olanda? A trecut pe sub nasul vostru, aşa cum trec multe alimente cu abateri de la (culmea) actele normative pe care pretindeţi că le stăpâniţi ca specialişti! Să vă atrag atenţia şi asupra numeroaselor locaţii de alimentaţie publică oprite şi închise de către ANPC, chiar la puţin timp de la autorizare sau verificarea făcută de către ‘specialiştii’ (în ce?) ANSVSA? Vă amintiţi situaţia celor 6 TONE DE CARNE ‘EXPIRATĂ’ din Costineşti şi a catacombelor de acolo? Era acelaşi inspector ANSVSA ca cel din satul de vacanţă, la acel moment! Un adevărat specialist!”, a mai afirmat Horia Constantinescu.

Acesta le-a făcut colegilor săi de la ANSVSA mai multe propuneri referitoare la modul în care ar trebui să îşi desfăşoare activitate.

„Vă propun următoarele: • Să reevaluaţi modul în care, cu multă superficialitate, acordaţi avize, acorduri, autorizaţii, la nivel naţional, cu încălcarea FLAGRANTĂ (în unele cazuri deja
documentate) a actelor normative europene şi naţionale, (…); • Să vă asumaţi statutul de funcţionari publici sau contractuali în slujba statului şi să nu vă mai faceţi că nu ştiţi ce şi cum trebuie respectat (…), conform altor legi (v-am notificat de ceva timp să nu mai autorizaţi construcţii ilegale, dar nu pare să vă intereseze asta!); • Să elaborăm ghidurile de bune practici pentru alimentaţie publică, împreună (şi la această solicitare aţi rămas muţi, nu ca acum, atât de ‘vocali’ – în scris)”, a scris Constantinescu.

Preşedintele ANPC îi invită pe cei de la ANSVSA şi să discute împreună despre modul în care se fac controalele agenţilor economici.

„Eu, pentru că mie îmi este adresată această compunere, vă invit, DIN NOU, la dialog aplicat! Să vedem cine şi cum a greşit în acţiuni, să luăm măsurile cu responsabilitate, să ne
asumăm greşelile şi să ieşim umăr la umăr în tot ceea ce înseamnă protecţia cetăţenilor, consumatorilor”, a mai spus şeful ANPC.

Vineri seară, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, şi comisari ai instituţiei au controlat mai mulţi agenţi economici din Satul de Vacanţă din municipiul Constanţa, iscându-se scandal între aceştia şi unii dintre cei verificaţi.

Potrivit reprezentantului ANPC, în comisari s-a aruncat cu mâncare şi le-au fost adresate injurii.

Verificările au fost soldate, din cauza neregulilor constatate, cu amenzi în valoare totală de 120.000 de lei, închiderea temporară a trei unităţi de alimentaţie publică şi propunerea de închidere definitivă a patru operatori economici.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat că în urma scandalului iscat, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, iar cinci persoane au fost sancţionate contravenţional, în baza Legii 61/1991.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...