ANPP spune că 70 de medicamente riscă să dispară din farmacii. 18 nu au alternativă terapeutică

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor a atenţionat, miercuri, că un număr de 70 de medicamente "riscă să dispară" din farmacii, dintre acestea 18 neavând alternativă terapeutică.
Economica.net - mie, 16 oct. 2019, 17:19
ANPP spune că 70 de medicamente riscă să dispară din farmacii. 18 nu au alternativă terapeutică

Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, schimbarea tratamentului este o decizie „cu consecinţe multiple” asupra sănătăţii fizice şi psihice a persoanei care trăieşte cu o boală, iar această hotărâre trebuie să fie luată „exclusiv” de medic şi de pacient.

„Pacienţii români au nevoie ca cele 70 de medicamente să rămână în farmacii, iar tratamentul lor să nu fie întrerupt. Medicii şi societăţile profesionale trebuie să fie şi ei implicaţi în luarea acestor măsuri pentru că schimbarea tratamentului a zeci de mii de pacienţi este un lucru complicat, sensibil şi necesită timp”, arată ANPP, într-un comunicat de presă.

Totodată, asociaţia solicită Ministerului Sănătăţii să renunţe la proiecte legislative „care pun în balanţă” viaţa pacientului cu diabet, cu boală cardiovasculară sau oncologică.

„Solicităm Ministerului Sănătăţii să renunţe la proiecte legislative care pun în balanţă viaţa pacientului cu diabet, cu boală cardiovasculară sau oncologică şi împreună cu reprezentanţi ai pacienţilor şi ai medicilor să fie deschişi la găsirea de soluţii viabile care să asigure un acces continuu la tratamentele necesare pentru fiecare pacient”, afirmă ANPP.

Ministerul Sănătăţii a anunţat zilele trecute că a identificat soluţii pentru cele 128 de medicamente la care expiră preţurile în 2 şi 6 noiembrie.

Astfel, preciza MS, pentru 58 dintre acestea a fost acceptat preţul de către companiile farmaceutice. Pentru alte 52 de molecule au fost identificate echivalente terapeutice de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi comisiile de specialitate.

Conform MS, pentru cele 18 molecule la care nu s-a acceptat preţul şi nu s-a confirmat nici existenţa echivalentului farmaceutic, Ministerul Sănătăţii a solicitat din partea comisiilor de cardiologie, urologie, diabet, reumatologie, radiologie şi boli infecţioase un punct de vedere privind existenţa unui alt medicament care poate trata aceeaşi afecţiune în România.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Grupul elvețian Montana Aerospace a finalizat o centrală fotovoltaică, cofinanțată prin PNRR, amplasată la fabrica din Dumbrăvița, iar construcția altor două, la celelalte situri din......
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a ajuns anul trecut la un portofoliu de 2.350.000 de poliţe, ceea ce ...
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit anul trecut cel mai mare importator de făină din Rusia, în condiţiile în care şi-a dublat achiziţiile, ...
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță pentru alocarea de fonduri pentru repararea ...