ANRE a amendat Electrica cu 155.000 de lei, pentru că nu a respectat legea la racordarea prosumatorilor
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că operatorul de distribuție:
• a stabilit incorect soluții de racordare generând, astfel, costuri suplimentare pentru prosumatori;
• a furnizat prosumatorilor, prin intermediul paginii de internet, informații incomplete privind documentația necesară racordării la rețeaua de energie electrică;
• a completat incorect conținutul Avizelor Tehnice de Racordare (ATR) și al Certificatelor de Racordare (CR).
“Pentru faptele săvârșite, societatea Distribuție Energie Electrică România S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 155.000 lei, dispunându-se, totodată, măsuri și termene de conformare în vederea remedierii situațiilor neconforme constatate”, mai arată reglementatorul.