ANRE a aprobat până în prezent decontarea a peste 20,5 miliarde de lei furnizorilor de energie, pentru facturile compensate

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a verificat şi transmis spre decontare de la bugetul statului, pentru furnizorii de energie, o sumă de peste 20,5 miliarde de lei, a anunţat vineri ANRE printr-un comunicat, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 14 sept. 2023, 17:51
ANRE a aprobat până în prezent decontarea a peste 20,5 miliarde de lei furnizorilor de energie, pentru facturile compensate

„Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fişelor de analiză şi determinarea sumelor ce se cuvin spre decontare de la bugetul de stat prin intermediul bugetului Ministerului Energiei, respectiv al Ministerului Muncii – Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.118/2021, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada aprilie 2022 – iulie 2023, situaţia se prezintă astfel: total general scheme de sprijin 20.537.781.488,32 RON”, se menţionează în comunicat.

Astfel, în baza OUG 118/2021 (noiembrie 2021 – martie 2022), un număr de 82 de societăţi au depus 351 de cereri, din care 52 au fost declarate neeligibile. Suma transmisă către Ministerul Energiei s-a ridicat la 2,425 de miliarde de lei.

Totodată, conform OUG 27/2022 (aprilie 2022 – iulie 2023, regularizare noiembrie 2021 – martie 2022), un număr total de 115 societăţi au depus 1.691 cereri, din care au fost aprobate 503 pentru clienţi casnici şi 909 pentru noncasnici, iar 58 de cereri pentru clienţi casnici au fost declarate neeligibile. Suma transmisă către ME, clienţi noncasnici, este de circa 10,402 miliarde lei, iar suma transmisă către ANPIS, clienţi casnici, de aproape 7,376 de miliarde de lei.

Suma totală transmisă spre decontare în baza celor două ordonanţe a crescut cu 1,781 de miliarde de lei faţă de informarea postată pe site-ul ANRE în data de 18 august 2023.

Potrivit comunicatului, în analiză se află 234 de cereri depuse în vederea decontării, acestea aflându-se în diferite stadii de analiză, iar „pe măsură ce operatorii încarcă datele şi documentele justificative solicitate de către experţii alocaţi, verificarea şi determinarea acestora se va realiza cu maximă operativitate”.

Te-ar mai putea interesa și
Charlie Hebdo comemorează cu umor 10 ani de la atacul jihadist care a ucis 12 oameni
Charlie Hebdo comemorează cu umor 10 ani de la atacul jihadist care a ucis 12 oameni
„Cheful de râs nu va dispărea niciodată!", dă asigurări publicaţia satirică Charlie Hebdo, la 10 ani de la atacul jihadist care i-a decimat redacţia, într-un număr special care urmează......
Vremea va fi caldă în București până pe 7 ianuarie. Meteorologii anunță 13 grade
Vremea va fi caldă în București până pe 7 ianuarie. Meteorologii anunță 13 grade
Vremea se va încălzi în Bucureşti, până miercuri dimineaţa, iar temperatura maximă va atinge 13 grade Celsius, arată ...
Hanoi, capitala Vietnamului, a devenit cel mai poluat oraș din lume
Hanoi, capitala Vietnamului, a devenit cel mai poluat oraș din lume
Capitala Vietnamului, Hanoi, a fost acoperită de smog gros în ultimele săptămâni, plasându-o în fruntea listei celor ...
Record pentru turismul din Bulgaria. Câţi străini i-au vizitat pe vecinii de la Sud de Dunăre, în 2024
Record pentru turismul din Bulgaria. Câţi străini i-au vizitat pe vecinii de la Sud de Dunăre, în 2024
Sectorul turismului din Bulgaria a înregistrat un an record în 2024, fiind estimat un nivel de aproximativ 13 milioane ...