ANRE a aprobat până în prezent decontarea a peste 20,5 miliarde de lei furnizorilor de energie, pentru facturile compensate

14 09. 2023
anre 65476876

„Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fişelor de analiză şi determinarea sumelor ce se cuvin spre decontare de la bugetul de stat prin intermediul bugetului Ministerului Energiei, respectiv al Ministerului Muncii – Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.118/2021, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada aprilie 2022 – iulie 2023, situaţia se prezintă astfel: total general scheme de sprijin 20.537.781.488,32 RON”, se menţionează în comunicat.

Astfel, în baza OUG 118/2021 (noiembrie 2021 – martie 2022), un număr de 82 de societăţi au depus 351 de cereri, din care 52 au fost declarate neeligibile. Suma transmisă către Ministerul Energiei s-a ridicat la 2,425 de miliarde de lei.

Totodată, conform OUG 27/2022 (aprilie 2022 – iulie 2023, regularizare noiembrie 2021 – martie 2022), un număr total de 115 societăţi au depus 1.691 cereri, din care au fost aprobate 503 pentru clienţi casnici şi 909 pentru noncasnici, iar 58 de cereri pentru clienţi casnici au fost declarate neeligibile. Suma transmisă către ME, clienţi noncasnici, este de circa 10,402 miliarde lei, iar suma transmisă către ANPIS, clienţi casnici, de aproape 7,376 de miliarde de lei.

Suma totală transmisă spre decontare în baza celor două ordonanţe a crescut cu 1,781 de miliarde de lei faţă de informarea postată pe site-ul ANRE în data de 18 august 2023.

Potrivit comunicatului, în analiză se află 234 de cereri depuse în vederea decontării, acestea aflându-se în diferite stadii de analiză, iar „pe măsură ce operatorii încarcă datele şi documentele justificative solicitate de către experţii alocaţi, verificarea şi determinarea acestora se va realiza cu maximă operativitate”.