ANRE a aprobat reducerea costurilor şi simplificarea racordului de reţelele electrice de interes public
Una dintre prevederi se referă la modificarea definiţiilor instalaţiei de racordare şi a tarifului de racordare din Regulament, în sensul excluderii contorului de energie electrică din componenţa instalaţiei de racordare, respectiv a costului acestuia din tariful de racordare.
Totodată, a fost stabilit un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data emiterii autorizaţiei de construire a instalaţiei de racordare, pentru încheierea contractului de execuţie a instalaţiei de racordare în situaţia în care utilizatorul solicită explicit operatorului de reţea, în scris, încheierea acestui contract de către operatorul de reţea cu un anumit constructor atestat.
Au fost implementate şi prevederi clarificatoare referitoare la documentele ce condiţionează emiterea avizelor tehnice de racordare pentru utilizatorii care solicită racordarea la reţelele electrice aparţinând operatorilor de distribuţie, alţii decât cei concesionari, emise de operatorul reţelei electrice din amonte.
ANRE a completat cu dispoziţii referitoare la condiţionarea emiterii avizului tehnic de racordare a organizării de şantier pentru construirea ansamblului de blocuri de locuinţe şi/ sau de locuinţe individuale de constituirea unei garanţii de tip depozit escrow pentru garantarea finanţării integrale a realizării reţelei electrice necesare racordării utilizatorilor individuali.
Totodată, a fost introdusă obligaţia operatorului de distribuţie de a restitui cotă din contravaloarea cheltuielilor cu finanţarea lucrărilor de realizare a reţelei electrice de interes public, în cazul ansamblurilor de blocuri de locuinţe şi/ sau de locuinţe individuale, în maximum 30 de zile de la data îndeplinirii condiţiei ca pentru 80% din numărul total al locurilor de consum din ansamblu să fi fost depuse cereri individuale de racordare înregistrate la operatorul de distribuţie concesionar.
‘Prin introducerea noilor modificări, ANRE are în vedere eficientizarea activităţii operatorilor de reţea, eliminarea riscului nerealizării reţelei electrice necesare racordării utilizatorilor individuali din cadrul ansamblurilor de locuinţe, evitarea prelungirii nejustificate a perioadei premergătoare realizării efective a instalaţiei de racordare, precum şi reducerea costului cu racordarea suportat de utilizator’, spun oficialii reglementatorului, în comunicat.