ANRE a început o investigație la Transelectrica cu privire la pana de curent de marți care a afectat Sectorul 2

Economica.net
12 01. 2021
transelectrica_den_375677_89445200

„Vom investiga cauzele care au dus la această avarie în staţia Fundeni a Transelectrica, în urma căreia un număr semnificativ de consumatori au rămas fără alimentarea cu energie. Vom analiza care au fost indicatorii de performanţă care nu au fost respectaţi şi vom aplica amenzi dacă va fi cazul”, au spus aceştia.

Potrivit acestora, există consumatori care nici la orele după-amiezii de marţi nu fuseseră realimentaţi.

Reprezentanţii ANRE au mai spus că întreaga staţie Fundeni a fost afectată, însă nu au putut preciza cu exactitate numărul bucureştenilor care au rămas fără curent.

Contactaţi de AGERPRES, reprezentanţii Transelectrica au precizat că îşi menţin poziţia potrivit căreia toţi consumatorii au fost realimentaţi încă de dimineaţă de la ora 11:40.

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în sectorul 2 al Capitalei, marţi dimineaţa, în urma unui incident petrecut la staţia de transformare Fundeni, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Transelectrica.

„Incidentul a avut loc la ora 11:14, iar, până la ora 11:40, toţi consumatorii au fost realimentaţi. Este vorba despre un incident care a avut loc la staţia Fundeni, ale cărui cauze sunt acum în analiză”, au precizat reprezentanţii transportatorului de energie.

Aceştia au menţionat că până acum nu se cunoaşte cu exactitate numărul consumatorilor afectaţi, dar că este vorba doar de cei din zona adiacentă staţiei.

Ulterior, compania a emis un comunicat de presă în care precizează: „Marţi dimineaţa, 12 ianuarie 2021, la ora 11:14, în Staţia Electrică de Transformare 220/110 kV Fundeni, aparţinând CNTEE Transelectrica SA, s-a înregistrat o disfuncţionalitate care a afectat nivelul de tensiune de 10 kV din care este alimentată zona de consum adiacentă staţiei Fundeni. Funcţionarea reţelei a fost readusă la parametri normali prin intervenţia promptă a personalului operativ, astfel încât la ora 11:40 toţi consumatorii afectaţi au fost realimentaţi în integralitate”.

La ora transmiterii comunicatului (12:35 – n.r.), echipele specializate făceau verificări în vederea identificării cauzei care a condus la producerea evenimentului, analiza finală urmând a fi definitivată în cel mai scurt timp.

Staţia Fundeni alimentează partea de est şi de nord-est a Capitalei.

În luna noiembrie 2020, o avarie la aceeaşi staţie, Fundeni, a dus la o pană de curent care a afectat aproximativ 100.000 de locuitori ai Capitalei.

Această staţie a fost retehnologizată în perioada 2005-2007. Echipamentele primare au o durată de 25 de ani, iar cele secundare 10-12 ani.

„Avem în vedere extinderea şi modernizarea staţiei Fundeni, prin înlocuirea echipamentelor secundare”, a declarat, în noiembrie, Marius Viorel Stanciu, membru al directoratului Transelectrica.

El a precizat că Transelectrica a iniţiat această procedură de înlocuire a echipamentelor secundare, însă de doi ani de zile procesul este blocat din cauza procedurilor de achiziţie.