ANRE a modificat codul reţelei de transport al gazelor naturale

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat miercuri că a aprobat Ordinul privind modificarea şi completarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE.
Economica.net - mie, 05 sept. 2018, 13:33
ANRE a modificat codul reţelei de transport al gazelor naturale

„Modificările asigură alinierea la prevederile reglementărilor europene în domeniu, aşa cum rezultă din completările aduse Legii energiei electrice şi a gazelor naturale referitoare la tranzacţionarea în Punctul Virtual de Tranzacţionare (PVT), precum şi la posibilitatea clienţilor finali de a participa la tranzacţiile cu gaze naturale în vederea echilibrării consumului propriu”, se arată în comunicat.

Principalele modificări au avut în vedere corelarea prevederilor Codului reţelei cu cele ale Regulamentelor Uniunii Europene (UE) şi implementarea unui sistem intrare/ieşire complet funcţional şi aliniat cadrului de reglementare european, utilizatorii de reţea având astfeş posibilitatea de a rezerva, independent, capacitatea pe puncte de intrare în Sistemul naţional de transport (SNT) şi pe puncte de ieşire din SNT, în scopul consolidării concurenţei prin crearea de pieţe angro lichide de gaze naturale.

În plus, au fost vizate posibilitatea ca punctul virtual de tranzacţionare (PVT) să permită efectuarea transferurilor bilaterale privind proprietatea gazelor naturale în mod independent de localizarea acestora în SNT şi stabilirea unor noi reguli referitoare la desfăşurarea proceselor comerciale şi operaţionale în diferitele puncte de intrare/ieşire în/din SNT.

ANRE a stabilit şi introducerea contului de echilibrare operaţională între operatorul de transport şi de sistem şi producătorii de gaze naturale, precum şi între operatorul de transport şi de sistem şi operatorii depozitelor de înmagazinare subterană.

Autoritatea a anunţat că s-a introdus mecanismul de stimulare al Operatorului de Transport şi de Sistem (OTS), în conformitate cu prevederile art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 312/2014.

„Mecanismul presupune implicarea activă a OTS în tranzacţionarea produselor standardizate pe termen scurt şi remunerarea sau penalizarea după caz, a acestuia, funcţie de performanţa obţinută în urma activităţii de echilibrare a SNT”, se arată în comunicat.

ANRE a avut în vedere şi rezervarea în mod direct a capacităţii de către fiecare utilizator al reţelei (UR) pe punctele virtuale de ieşire spre sistemele de distribuţie, astfel încât să se asigure necesarul de consum al clienţilor din portofoliul UR.

Totodată, a fost introdusă „Piaţa de echilibrare a gazelor naturale” în vederea înlocuirii mecanismului de tranzacţionare a dezechilibrelor prin Facilitatea de transfer de gaze (FTG).

„Mecanismele de tranzacţionare şi decontare sunt similare cu cele ale pieţei pentru ziua următoare şi permit tranzacţionarea cantităţilor de dezechilibru zilnic iniţial al UR, în limita şi sensul reducerii acestuia; tranzacţionarea cantităţilor de dezechilibru iniţial se face public, transparent şi nediscriminatoriu pe platforma informatică administrată de Transgaz, care este contraparte între vânzători şi cumpărători”, se arată în comunicat.

Mai mult, au fost aduse o serie de modificări principiilor de alocare ce se vor aplica, şi anume alocarea finală stabilită la sfârşitul lunii de livrare va fi egală cu suma alocărilor zilnice la care se vor adăuga doar eventualele corecţii aduse în cazul defectării sistemelor de măsurare.

Diferenţele dintre nivelurile volumelor lunare măsurate, respectiv valorile energiei lunare a gazelor naturale şi alocarea lunară finală se determină în conformitate cu Metodologia de regularizare a diferenţelor dintre alocări şi cantităţile de gaze naturale efectiv măsurate elaborată de ANRE.

A fost vizată şi stabilirea principiilor pieţei principale şi ale pieţei secundare de capacitate precum şi modalităţile de tranzacţionare ale capacităţilor pe aceste pieţe şi s-a introdus posibilitatea clientului final de a participa la tranzacţiile cu gaze naturale în vederea echilibrării consumului propriu.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, venituri ilicite şi numerar în cuantum de 69,8 milioane de lei, în......
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
Având în vedere că mai este doar o zi până la Crăciun, o perioadă în care dulciurile sunt la mare căutare, prețurile ...
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Compania germană Dräxlmaier, care activează în România la Hunedoara, Codlea, Satu Mare, Pitești și Timișoara, va ...
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale ...