ANRE, care a impus preţuri reglementate la energie şi gaze, cere oferte de la furnizorii de pe piaţa liberă pentru propriul consum al instituţiei

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a lansat pe site-ul propriu cereri de ofertă pentru furnizarea de energie electrică şi de gaze necesare locurilor sale de consum.
Mihai Nicuţ - lun, 18 mart. 2019, 13:36
ANRE, care a impus preţuri reglementate la energie şi gaze, cere oferte de la furnizorii de pe piaţa liberă pentru propriul consum al instituţiei

ANRE pare că nu doreşte să se întoarcă în piaţa reglementată de energie electrică şi gaze naturale, pe care a reintrodus-o ca urmare a apariţiei OUG 114 şi solicită oferte de la furnizorii de energie electrică şi de gaze, pentru asigurarea consumului din clădirile instituţiei în acest an. Anunţurile au fost publicate azi, 18 martie

Pentru energie electrică, ANRE doreşte să cumpere energie din piaţă în perioada 1 mai-31 decembrie 2019, la preţ fix pe toată durata contractului. Criteriul de selecţie al ofertelor furnizorilor este cel mai mic preţ.

În caietul de sarcini, instituţia precizează că furnizorul trebuie să asigure energia electrică în toate cele 12 puncte de consum din ţară, inclusiv sediul central din Bucureşti, cu un consum total în această perioadă de 110.000 KWh.

Pentru gaze, solicitarea este identică, ANRE solicitând oferte pentru aceeaşi perioadă, de opt luni începând cu data de 1 mai, cu preţ fix pe toată durata contractului şi cu unic criteriu de atribuire al contractului preţul. Este vorba, de data aceasta, despre doar 6 locuri de consum, în total 127,5 MWh.

ANRE a re-reglementat pieţele de energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii casnici, ca urmare a prevederilor OUG 114.

Te-ar mai putea interesa și
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică valoarea totală
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică ...
În prima jumătate a acestui an, Ministerul Agriculturii a avizat opt tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, cu trei mai multe decât în perioada similară a anului trecut.......
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că departamentul de poliţie din Washington va fi plasat sub controlul ...
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse până pe 18 august
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse ...
Consiliul de Administraţie al Romsilva a decis declanşarea procedurii pentru numirea unui director general provizoriu, ...
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața șantajului
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața ...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este şi va fi deschisă consultării publice în ceea ...