ANRE cere Guvernului să emită rapid OUG pentru dereglementarea treptată a preţurilor la electricitate. Altfel, va fi „dezastru”, peste o lună
“Grija mea este că nu am o confirmare oficială de la Comisie că pot să fac acest plan de dereglementare. Nu am primit această confirmare în scris, nu am acest plan aprobat printr-o lege, prin modicarea OUG 114, sau a legii 123, și mai avem mai puțin de 40 de zile din acest an până când expiră prețurile pe care le-am dat pentru acest an pentru furnizorii de ultimă instanță. Și timpul este din ce în ce mai scurt și sunt șanse din ce în ce mai mici să avem o modificare a legii”, ne-a declarat vicepreședintele ANRE Zoltan Nagy-Bege.
ANRE a pus în dezbatere publică recent două proiecte de Ordine care modificau ordinele date la începutul acestui an, când s-a re-reglementat piața energiei electrice pentru consumatorii casnici, dar, chiar și după ce acestea vor fi adoptate, nu va fi suficient pentru ca piața să se poată dereglementa în trepte, și nu brusc.
“Ordinele noastre au fost puse în dezbatere publică. Este exact calendarul de dereglementare care respectă proiectul de OUG. Este cel depus către Comisie. Am zis să ieșim noi cu acest proiect pentru a-l depune în etapa de consultare publică pentru că șansele de a avea o ordonanță de urgență înainte de decembrie sunt nule sau foarte mici. Iar dacă așteptam până se publica Ordonanța ca să punem apoi în dezbatere calendarul trecea timpul. Deci dacă mă întrebați pe mine, e imperios necesar să avem o Ordonanță de Urgență, și bănuiesc că Guvernul va da Ordonanță de Urgență dacă are confirmarea de la Comisie că se acceptă acest calendar”, a spus Bege.
Întrebat dacă sunt suficiente aceste ordine și ce se va întâmpla cu piața la 1 ianuarie dacă nu va fi publicată Ordonanța, Bege a fost foarte clar.
“Nu sunt convins că sunt suficiente. Dacă nu apare altceva, de la 1 ianuarie 2020 va fi dereglementare 100%”, a spus Bege.
“O să explodeze prețurile pentru că furnizorii nu au energie achiziționată acum. Se vor trezi pe 20 decembrie, că nici atunci nu vor avea – 20 decembrie e ultima zi, într-o vineri, când mai putem să aprobăm ceva la ANRE, și o să înceapă să caute energie în piață.
Trebuie OUG, ne trebuie o confirmare oficială de la CE că acceptă planul nostru, sau dacă nu acceptă să ne spună ce să facem, pentru că o dereglementare bruscă de la 1 ianuarie este un dezastru. Dacă nu sunt de acord cu planul nostru de un an și jumătate, să ne spună cu ce sunt de acord. Este o scrisoare de la Comisie că sunt OK cele două Ordine, dar nu este ceva angajant.
Dar mă aștept ca dupa 1 decembrie să apese cineva pe accelerație, să discutăm cu ei, să avem o confirmare oficială. Este nevoie să dea rapid o Ordonanță de Urgență”, a explicat vicepreședintele ANRE.
Asociația Companiilor de Utilități (ACUE), care grupează distribuitorii și furnizorii mari de energie electrică și gaze naturale, a anunțat că liberalizarea bruscă, de la 1 ianuarie, va conduce la o creștere a prețurilor finale pentu populație de circa 30%. Totuși reprezentanții producătorilor au spus că procentul este excesiv: Hidroelectrica livrează și acum pe piața concurențială energie electrică la preț comparabil cu cel reglementat.
Despre ce e voba de fapt
Piața de energie electrică pentriu populație a fost din nou reglementată, începând din martie 2019, ca urmare a OUG 114. Cei patru furnizori mari de ultimă instanță (Enel, Electrica, CEZ și E.On.) primesc energie la preț fix, în special de la Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Petrom, la un preț sub prețul pieței, de tip cost de producție plus profit de 5%.
Prețurile și alocările pentru energia electrică ce este furnizată populației în condiții reglementate au fost date până la finalul acestui an. De la 1 ianuarie, ANRE urma să aloce noi cantități de energie pe care cei patru FUI urma să le primească de la producători pentru a le livra ulterior populației.
Însă, noul regulament european de funcționare a pieței de energie, care intră în vigoare la 1 ianuarie nu mai permite prețuri reglementate, deci, în condițiile în care autoritățile de la București vor o dereglementare în trepte, de la 1 ianuarie, va trebui să aibă acceptul Comisiei.
Calendarul, care a fost deja elaborat de ANRE, care ar avea un acord de principiu a CE și care a fost deja lansat în dezbatere publică, sună în felul următor: în prima jumătate a anului viitor, cei patru FUI vor primi 60% din energia necesară consumatorilor casnici de la Hidro și Nuclearelectrica, iar restul din piața liberă. De la 1 iulie, procentul de achiziție reglementată scade la 40%, urmând ca de la 1 ianuarie 2021 el să scadă la 20%, iar de la jumătatea anului viitor piața să fie dereglementată 100%.
Furnizorii de Ultimă Instanță nu aveau, până acum două săptămâni, contractată energia pentru consumul clienților reglementați, în anul următor. În acest scop, ANRE a decis ca în ianuarie, 100% din consumul casnic să fie asigurat de Hidro și Nuclearelectrica, evident la prețuri mici, iar în februarie procentul să fie de 80%, lucru care a stârnit nemulțumirea celor doi producători.