ANRE: Consumul brut de energie electrică se estimează că va scădea cu 7%, până la finele anului
Potrivit acestuia, consumul brut de energie electrică și consumul de energie în total au scăzut pe de o parte pe fondul recesiunii generale, iar pe de altă parte din cauza destructurării economice la nivelul marilor consumatori din România.
„Ca o cifră, consumul brut de energie electrică în 2013 este estimat să fi scăzut cu 7%, prin extrapolare, până la finele anului față de anul precedent, ceea ce poate suna dramatic. În acest context, ANRE încearcă să găsească un echilibru între interesele principalilor actori din piață”, a precizat Calotă.
Reprezentantul ANRE a explicat că, pe de o parte, Guvernul dorește să păstreze piața locurilor de muncă și nivelul facturii la energie electrică la un nivel acceptabil și, mai ales, ”plătibil”, iar pe de altă parte se situează marii consumatori industriali, pentru care „fiecare leu adăugat la factura finală de electricitate contează foarte mult”. De asemenea, producătorii convenționali de energie „se simt frustrați” pentru că energiile regenerabile sunt preluate cu prioritate în sistemul energetic național.
„În ciuda faptului că percepția publică nu este deocamdată favorabilă acestui tip de energie, lucrurile arată — și recentele date pe care le-am luat de la congresul mondial de energie încheiat săptămâna trecută — arată clar că energiile regenerabile, în ciuda pierderii de competitivitate pe care piața europeană o înregistrează în ultimii ani, rămân un obiectiv serios pentru anii 2035 — 2050, ceea ce ne obligă ca țară să avem o viziune proprie pentru anul 2035 sau chiar 2050 pentru sectorul energetic. Trebuie doar să definim corect 4-6-8 ținte în domeniu pe termen 2035 și, mai ales, 2050”, a adăugat Emil Calotă.
El a subliniat că, pentru România, energia rămâne în continuare cea mai importantă resursă competitivă și cel mai mare avantaj comparativ regional și global pe care îl are, cu condiția să fie folosită la adevăratul potențial.
În opinia ANRE, în următorii 3 — 5 ani ar trebui să aibă loc o mutare a interesului investițional în energia regenerabilă.
„Peste tot în lume, generarea de energie descentralizată, generarea de energie consumată local este cel mai bun motor de dezvoltare locală și națională și, în același timp, este o formulă de a ajuta rețeaua națională — GRID — și implicit activitatea operatorului național de transport, prin eliberarea de presiuni mărunte. Energia regenerabilă are acest defect tehnologic: este impredictibilă. Dacă bate vântul, avem energie eoliană foarte multă, este soare, avem energie fotovoltaică. Noaptea nu avem energie fotovoltaică și, pe de altă parte, fiecare cetățean vrea să aibă asigurată securitate în alimentarea cu energie electrică. Metodologia aceasta este deja aprobată de ANRE. Săptămâna viitoare aprobăm și un sistem de susținere a acestor investiții pe formula feed — in tariff”, a explicat vicepreședintele ANRE.
Emil Calotă a precizat că această formulă este „ceva mai stabilă”, pentru că nu intră în jocul de piață al certificatelor verzi și, atunci, un viitor producător de energie electrică fie în centrale sub 1 MW, fie în cogenerare în centrale până la 2 MW pe biomasă sau biogaz, va primi timp de 15 ani o susținere financiară exact după modelul prin care producătorii de energie regenerabilă îl primesc prin certificate verzi, doar că va fi mult mai stabilă și predictibilă, prețul de plecare fiind doar actualizat anual cu rata inflației din anul precedent.
„Vreau să vă spun că până acum semnalele sunt extrem de bune. Avem deja zeci de dosare de la 10 — 12 KW până la 0,9 MW (…) Este un lucru care se adresează și mediului urban, pentru că și în România va trebui la un moment dat aplicată Directiva Europeană 27 de eficiență energetică, iar aceasta va obliga Guvernul, administrația centrală și pe cele locale de a-și pune le punct clădirile din patrimoniul public, deci a dota școli spitale cu propriile instalații de generare energie electrică, parcări publice, alte locuri și clădiri publice din mediul urban, iar în mediul rural în loc să ducem kilometri de rețea pentru a electrifica o zonă izolată pare mult mai atrăgător să ai o formulă de generare și consum în buclă pe bază de energie regenerabilă”, a mai spus reprezentantul Autorității.