ANRE este în control la CEZ pentru facturarea energiei în avans. GDF Suez a luat amendă pentru aceeaşi practică
Direcţia Generală Control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie este în control la furnizorul de energie electrică pentru regiunea Olteniei CEZ. Echipa ANRE verifică dacă modul de facturare al clienţilor respectă reglementările în vigoare. În cadrul acestui control se va verifica inclusiv practica de introducere în factură a consumurilor estimate, acelaşi tip de practică pentru care furnizorul de gaze GDF Suez a primit o amendă de 200.000 de lei şi i s-a interzis să mai continue în acelaşi fel.
“Activitatea de furnizare a energiei electrice la clienţii finali trebuie să fie în concordanță cu prevederile cadrului de reglementare în vigoare (inclusiv cele privind introducerea estimărilor de consum în factură), iar pentru verificarea modului în care sunt respectate reglementările emise, Direcția generala control din cadrul ANRE desfăşoară in acesta perioada o acțiune de control la compania CEZ”, precizează, în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET, reprezentanţii Autorităţii.
CEZ a fost deja somată oficial de către ANRE să înceteze cu practica facturării în avans a consumului de energie. Compania avea la dispoziţie, din 18 octombrie, 30 de zile pentru a răspunde acestei somaţii. Preşedintele ANRE Niculae Havrileţ a prezentat şi cele două variante de care dispun cehii pentru a rezolva această situaţie.„Recunoaşte că a greşit, opreşte această practică, îi amendăm pentru această practică, sau nu recunoaşte, continuă cu acest mod de facturare şi atunci declanşăm control la ei. Atunci va fi foarte clar cine are dreptate şi cum stă situaţia cu adevărat”, arată preşedintele ANRE.
Aparent, răspunsul CEZ către ANRE nu a venit sau acesta a fost negativ, furnizorul intenţionând să continue cu facturarea în avans a consumului estimat, drept dovadă că ANRE a demarat deja controlul. Data exactă a începerii acţiunii nu a fost precizată. Primele rezultate ale acestuia ar putea veni în 30 de zile.
Amenda poate ajunge până la 250.000 de lei, plătibilă la jumătate în 48 de ore. Potrivit ANRE, mai mulţi clienţi ai furnizorului din Oltenia au făcut deja sesizări la Autoritate pentru acest tip de practici.
CEZ beneficiază de un cadru legal vag
Spre deosebire de furnizarea gazelor naturale, unde legea e clară, facturarea se face lunar, în energie electrică, prevederile sunt mai vagi. CEZ poate să nu recunoască că foloseşte o practică neconformă cu reglementările în vigoare, prevalându-se de o exprimare mai generală şi vagă din Legea energiei electrice şi a gazelor, cu modificările ulterioare, care ar face facturarea pe două luni înainte legală. Caz în care doar controlul ANRE va stabili exact care este realitatea de la faţa locului.
Câteva explicaţii: dacă în regulamentul de furnizare a gazelor către consumatorii casnici scrie negru pe alb că facturarea se face lunar, la energia electrică lucrurile stau diferit. Acest domeniu este reglementat de Ordonanța nr. 64/2014 care aprobă Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali. La capitolul VII – „Facturarea energiei electrice și încasarea contravalorii serviciului prestat“, Ordonanța nu este la fel de clară ca în cazul gazelor naturale. Iată ce spune articolul 72 despre principiile de facturare: (1) Factura pentru energia electrică furnizată se emite, de regulă, după fiecare interval de facturare, cu excepția cazului în care, prin contract, părțile implicate au convenit o altă periodicitate de emitere a facturii. (2) Intervalul de facturare este, de regulă, o lună, iar periodicitatea de emitere a facturilor, pentru cazurile de excepție prevăzute la alin. (1), nu trebuie să depășească 3 luni“.
Deci, în cazul energiei electrice apar termeni precum „de regulă“ și excepția celor trei luni care poate explica, de exemplu, de ce CEZ nu emite facturi estimate pe patru, cinci sau șase luni, ci pe trei.
Ordonanța 64 mai lămurește un alt aspect necunoscut, și anume de ce regularizarea la energia electrică se face la șase luni. Pentru că acesta este intervalul maxim permis. Alineatul trei spune următoarele: „Intervalul de citire a contoarelor în vederea emiterii facturii pentru clienții casnici și pentru locurile de consum mici poate fi mai mare de o lună, dar fără a depăși șase luni“.
Pe site-ul propriu, CEZ motivează facturarea estimată spunând că acest sistem aduce plus valoare serviciilor oferite și protejează și mediul prin economia de hârtie la facturi. În plus, spune CEZ, consumatorul scapă de disconfortul de a avea mai multe facturi și își poate planifica mai bine bugetul familiei.