ANRE nu poate ajunge la un numitor comun cu Finanţele pentru taxarea persoanelor care produc energie regenerabilă
‘Dacă auto-consumul, pe parte de industrie sau consumator industrial non-casnic, oarecum este rezolvat, pentru că această schemă de sprijin prin certificate verzi a fost favorabilă acestei soluţii. În cazul firmelor care au instalat centrale regenerabile în apropierea locurilor lor de consum şi au solicitat schemă de sprijin, schema de sprijin s-a acordat atât pentru energia electrică livrată în reţea cât şi pentru energia electrică consumată de aceşti consumatori direct din centralele lor, şi sunt foarte, foarte multe asemenea proiecte în ţară. Bănuiesc că pentru acest motiv, pentru că s-a permis acordarea schemei de sprijin, certificatelor verzi inclusiv pentru autoconsum. Vă spuneam că dacă pentru industrie problema este rezolvată, pe partea de casnic încă întâmpinăm nişte probleme serioase, de ordin fiscal, trebuie să spun, şi în mod concret nu am reuşit de ani de zile să ajungem la un numitor comun cu Ministerul Finanţelor privind regimul fiscal al acestor persoane fizice neautorizate, pentru că nu vorbim de o firmă care ar putea să aibă licenţă emisă de ANRE sau ar putea să emită factură. Vorbim de persoane fizice care îşi doresc să instaleze nişte capacităţi de producţie regenerabile. Ar dori să consume o parte din producţie şi restul să livreze în reţea. Nu avem soluţie cum să taxăm aceste capacităţi de producţie, care e regimul TVA sau cum se impozitează aceste venituri’, a spus Zoltan Nagy-Bege.
Acesta a precizat că mai este un semn de întrebare asupra unei probleme care se află în sarcina ANRE. Zoltan Nagy-Bege a afirmat că directiva Clean Energy Package (Pachetul privind Energia Curată n.r.) încearcă să sugereze ideea să nu fie aplicate tarife suplimentare pentru centralele care doresc să se racordeze la reţele publice.
‘Este o discuţie destul de aprinsă şi la noi. Acea taxă de întărire de reţea care a fost introdusă în urmă cu câţiva ani în legislaţia secundară cu siguranţă va fi rediscutată şi împreună cu actorii implicaţi va trebui să găsim soluţii. Când spun actorii implicaţi mă refer la distribuţie, transportatori şi investitori’, a declarat Zoltan Nagy-Bege.
De asemenea, acesta a spus că o altă problemă, de data acesta de ordin politic, este dacă populaţia mai suportă o nouă schemă de sprijin.
Potrivit acestuia, în 2005 România avea 3 producători în domeniul energiei regenerabile, din care doi în sectorul energiei eoliene şi unul pe hidro, iar în 2017 s-a ajuns la 774 de producători. Acest lucru se reflectă şi în capacităţile instalate, care au ajuns la 4.787 de MW în 2017.
yout