ANRE: Opinia publică ar trebui informată despre evoluţia preţului energiei pe cel puţin 4-5 ani
‘La un moment dat va trebui să informăm opinia publică ce se va întâmpla cu preţul energiei electrice, preţ de producţie, deci preţ pe piaţa angro, dar şi preţul final, pe minimum 4-5 ani. La fel cu preţul gazului, la fel cu preţul energiei termice. Aceste elemente sunt mai importante decât o prevedere dintr-o reglementare sau dintr-un text de lege. Sunt elementele care afectează succesul investiţiei şi succesul recuperării acelei investiţii cu succes. Mai repede aş spune că e important pentru noi să dăm predictibilitate pentru preţuri, să spunem că pe termen de 5-6 ani energia electrică va evolua în plaja de +/- 2%, decât să spunem că ţinem fix sau modificăm o lege sau o reglementare’, a subliniat Emil Calotă, la o conferinţă de specialitate.
Acesta a afirmat că se aduce constant critici statului român şi implicit reglementatorului privind instabilitatea şi impredictibilitatea cadrului legal şi de reglementare, dar că adevărata cauză o constituie lipsa unei viziuni în domeniu şi axarea pe politica de conformare la directivele europene.
‘Ordinul 78, celebru deja, este ordinul prin care se stabileşte modul în care se realizează contractele la nivelul platformei OPCOM, respectând ‘ad litteram’ două articole din legea 123. Este un punct pe care l-am discutat şi cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional. Este dacă vreţi un ordin inspirat de experienţă tristă a anilor precedenţi, experienţă creată de băieţii deştepţi din energie. Dintr-o extremă am ajuns în extrema cealaltă. Pentru a împiedica încheierea unor contracte discutabile pentru interesul statului român am ajuns în extrema cealaltă în care legea, preluată ‘ad litteram’, împiedică realizarea unor contracte bilaterale pe teren lung, contracte bilaterale pe termen lung care după cum bine ştiţi reprezintă un element esenţial în finanţarea investiţiilor importante din domeniu’, a mai spus vicepreşedintele ANRE.
Preţul mediu de vânzare a energiei electrice la tarifele reglementate a crescut cu 0,26% de la 1 ianuarie 2015, potrivit ANRE.
‘Impactul tarifelor aprobate prin Ordinul 157/2014 – începând cu data de 1 ianuarie 2015 – va duce la o creştere de 0,26% (sub cea estimată iniţial) a preţului mediu de vânzare a energiei electrice la tarifele reglementate faţă de cele realizate în semestrul II 2014, ca rezultat al acţiunii cumulate a: creşterii valorii componentelor de preţ ale tarifelor reglementate; reducerii valorii componentei de rezervare/abonament facturate corespunzător cotei reglementate de energie electrică’, menţiona ANRE la începutul anului.
Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa din 15 decembrie 2014, Ordinul ANRE nr. 157/2014 pentru aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate şi Avizele pentru tarifele CPC (componenta de piaţă concurenţială) pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015.