ANRE: Preţul certificatelor verzi este evidenţiat separat în factura la electricitate
‘Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public privind aşa-zisa dublă taxare a certificatelor verzi la consumatorii finali de energie electrică de către S.C. ENEL SA, dorim să facem următoarele precizări: sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie prin certificate verzi care a fost instituit prin Legea 220/2008 prevede acordarea de certificate verzi producătorilor de energie electrică din surse regenerabile, a căror valoare este facturată apoi de către furnizori consumatorilor finali de energie electrică din Romania. La data de 26 iulie 2012, a intrat în vigoare Legea nr. 134/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505/23.07.2012) care a modificat şi completat legislaţia pentru stabilirea sistemului de promovare prin certificate verzi, printre modificările şi completările aduse numărându-se şi prevederea prin care valoarea certificatelor verzi se facturează separat de tarifele/preţurile pentru energia electrică (art. 8, alin. 4)’, se arată în comunicat.
Ca urmare a acestor modificări, în perioada 26 iulie – 31 decembrie 2012, la preţul reglementat anterior stabilit de ANRE, preţ care includea deja componenta de achiziţie de certificate verzi, furnizorii de energie electrică au facturat certificatele verzi în continuare conform prevederilor Legii nr. 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare, evidenţiind, apoi, şi separat, în factură, valoarea acestora, conform Legii 134/2012, spun reprezentanţii ANRE.
Citeste si: ANRE: Tarifele aprobate de noi respectă legea şi nu favorizează nicio companie din piaţă
‘În urma acţiunilor de control, pe care le desfăşoară conform programelor de control aprobate, ANRE a constatat interpretarea eronată a unor prevederi privind aplicarea preţurilor şi tarifelor, şi, în baza competenţelor sale de reglementare şi calculelor efectuate în conformitate cu prevederile Metodologiei de stabilire a preţurilor şi tarifelor la consumatorii finali care nu uzează de dreptul de eligibilitate, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 30/2012, a luat măsura regularizării, prin reducerea tarifelor la furnizarea reglementată a energiei electrice pentru perioada 26 iulie – 31 decembrie 2012, prin micşorarea preţului pe MWh la consumatorii finali cu 1,3 %, făcând, astfel, posibilă recuperarea sumelor facturate suplimentar’, se mai arată în comunicat.
Totodată, ca urmare a acestor măsuri, după data de 1 ianuarie 2013, tarifele pentru furnizarea reglementată a energiei electrice nu mai conţin componenta de achiziţie de certificate verzi, valoarea acestora fiind calculată în conformitate cu prevederile Legii nr. 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi evidenţiată, separat, în factură.
Citeste si: Stenograme DNA – Vicepreşedinte ANRE: Era în sevraj că le reduc tarifele de furnizare