ANRE: Preţul gazelor pe bursă a scăzut cu 50% în al treilea trimestru, iar numărul tranzacţiilor aproape s-a triplat

Preţul mediu ponderat al gazelor pe bursă a scăzut cu 50% în perioada iulie-septembrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar număr tranzacţiilor a fost de aproape trei ori mai mare, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 21 oct. 2020, 11:51
ANRE: Preţul gazelor pe bursă a scăzut cu 50% în al treilea trimestru, iar numărul tranzacţiilor aproape s-a triplat

„Din datele publice puse la dispoziţie de operatorii de piaţă centralizată reiese faptul că, ulterior intrării în vigoare a programului de ofertare, numărul tranzacţiilor încheiate a crescut semnificativ. Astfel, în perioada iulie-septembrie 2020 s-au încheiat 640 de tranzacţii, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, când s-au încheiat un număr de 267 de tranzacţii. Preţul mediu ponderat de vânzare în perioada iulie-septembrie 2020 a fost de 57,15 lei/MWh, preţ mai mic cu 50% decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2019, respectiv 114,3 lei/MWh”, potrivit comunicatului.

La 1 iulie, piaţa gazelor a fost complet liberalizată. La acea dată, din numărul total de 3.844.474 clienţi casnici, 12% aveau încheiate contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial.

„Pe baza datelor raportate pentru perioada 1 iulie – 30 septembrie 2020 de către cei 31 de furnizori care, până la data liberalizării, au avut în portofoliul propriu clienţi casnici pentru care furnizarea gazelor naturale se realiza în regim reglementat, ANRE a analizat stadiul încheierii de către clienţii casnici a contractelor aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial cu intrare în vigoare în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2020. Astfel, din numărul de 3.378.722 clienţi casnici care nu îşi exercitaseră dreptul de eligibilitate la data de 30 iunie 2020, 10,55% au încheiat contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial”, precizează ANRE.

Astfel, la data de 30 septembrie 2020, din numărul total estimat de 3.874.817 clienţi casnici, aproximativ 22% aveau încheiate contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial.

ANRE aminteşte că toţi clienţii finali au dreptul de a-şi alege în mod liber furnizorul cu care să încheie contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial, iar procesul de schimbare a furnizorului de gaze naturale este simplu, gratuit şi nu implică modificări de ordin tehnic, indiferent de furnizorul de gaze naturale ales de către client.

În prezent, un client îşi poate schimba furnizorul în 21 de zile, însă obiectivul este ca acest lucru să poată fi posibil în 24 de ore până în anul 2026.

ANRE a pus la dispoziţia consumatorilor un comparator de preţuri, unde fiecare furnizor de gaze afişează ofertele şi condiţiile contractuale.

Săptămâna trecută, Consiliul Concurenţei a publicat concluziile unei analize potrivit căreia consumatorii casnici care folosesc gazele naturale pentru încălzire ar putea plăti facturi mai mici cu sume cuprinse între 60 şi 150 lei pe lună în timpul iernii, în situaţia în care schimbă contractul sau furnizorul, şi chiar cu peste 200 de lei pe lună, dacă locuiesc în zone mai friguroase.

De asemenea, autoritatea de concurenţă recomandă existenţa unui contract standard de furnizare pentru consumatorii casnici, pentru ca aceştia să poată compara mai uşor ofertele companiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...