ANRE: Problemele de termoficare din Bucureşti se pot rezolva în 15-20 de ani. Trebuie regândit tot sistemul

Problemele cu care se confruntă în prezent sistemul centralizat de termoficare din Capitală pot fi rezolvate doar în 15-20 de ani şi doar dacă va fi regândit întregul sistem, care, în prezent, este gigantic, a declarat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Emil Calotă.
Economica.net - joi, 22 sept. 2016, 11:33
ANRE: Problemele de termoficare din Bucureşti se pot rezolva în 15-20 de ani. Trebuie regândit tot sistemul

‘În 15-20 de ani se poate rezolva problema Capitalei, nu într-un singur mandat. Inginereşte vorbind, un sistem de dimensiunile celui din Bucureşti, cu atâtea acumulări istorice de nemodernizări, trebuie regândit, segmentat şi trebuie căutate soluţii alternative’, a susţinut Calotă, în cadrul unei conferinţe pe tema soluţiilor pentru salvarea sistemelor centralizate de încălzire.

El a arătat că o altă soluţie este managementul integrat al costurilor, care nu înseamnă neapărat o fuziune între ELCEN şi RADET.

‘Fuziunea este o soluţie, dar managementul integrat al costurilor se poate realiza şi fără fuziune. Totodată, este foarte importantă contorizarea individuală. Consumatorul trebuie să vadă o factură corectă pe care o poate gestiona, nu să plătească ce îi dă furnizorul’, a punctat oficialul ANRE.

Calotă a mai spus că ELCEN primeşte anual subvenţii de 100 de milioane de lei din schema de cogenerare de înaltă eficientă, ceea ce reprezintă 40% din suma totală plătită prin aceste bonusuri la nivel naţional.

‘Sistemele gigantice vor atrage costuri pe măsură ce îmbătrânesc şi nu pot fi eficientizate fără susţinere. Însă, ideea de subvenţie de la bugetul de stat nu este o idee de viitor. Anul acesta, valabilitatea Hotărârii de Guvern privind bonusul de cogenerare de înaltă eficienţă se încheie, iar schema actuală va fi înlocuită cu o altă schemă de susţinere pe viitor a cogenerării de înaltă eficienţă, care, alături de trigenerare, reprezintă formele eficiente de a produce energie pe viitor. Dar nu în sisteme de sute de MW, ci în sisteme mici şi medii, flexibile’, a adăugat Calotă.

Prezent la acelaşi eveniment, secretarul de stat în Ministerul Energiei Corina Popescu a arătat că bonusul care va fi acordat pe viitor producătorilor de energie în cogenerare de înaltă eficienţă va trebui să fie unul investiţional, întrucât cel operaţional, acordat în prezent, nu a dat roade până acum.

‘Cei care până la finele anului vor intra în sistemul de bonusuri vor rămâne până în 2023, după care vom regândi schema de bonusuri, dar va trebui să existe un ajutor investiţional, nu operaţional, ca până acum, pentru că nu am văzut nicio îmbunătăţire. Este o zonă în care avem nevoie de investiţii, de o radiografie şi o recunoaştere corectă a costurilor şi trebuie să avem tăria să închidem ce este ineficient. Sistemele centralizate sunt sisteme de viitor’, a susţinut Corina Popescu.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...