ANRE reduce tarifele de transport şi distribuţie a electricităţii, ca urmare a eliminării contribuţiei de 2%

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va reduce tarifele de distribuţie şi transport al energiei electrice cu ponderi cuprinse între 1,7% şi 1,9%, începând cu 15 ianuarie 2020, în urma eliminării contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pe care o plăteau companiile din energie la bugetul autorităţii.
Economica.net - joi, 09 ian. 2020, 13:48
ANRE reduce tarifele de transport şi distribuţie a electricităţii, ca urmare a eliminării contribuţiei de 2%

Astfel, potrivit unor proiecte de ordin, tariful de transport va fi redus cu 1,9%, până la 17,97 lei pe MWh.

Tarifele de distribuţie vor scădea cu ponderi între 1,7% şi 1,8% şi vor ajunge la următoarele valori: 122,92 lei pe MWh pentru Distribuţie Oltenia, 109,54 lei pe MWh pentru E-Distribuţie Banat, 134,02 lei pe MWh pentru E-Distribuţie Dobrogea, 116,67 lei pe MWh pentru E-Distribuţie Muntenia.

Electrica Transilvania Nord va avea un tarif de 106,5 lei pe MWh, Electrica Muntenia Nord va percepe 126,05 lei pe MWh, iar Electrica Transilvania Sud un tarif de 106,53 lei pe MWh, în timp ce Delgaz Moldova va factura un tarif de distribuţie de 132,24 lei pe MWh.

De la 1 ianuarie, ANRE majorase aceste tarife cu până la 7,5%.

„Tarifele în vigoare de la data de 1 ianuarie 2020 includ în categoria costurilor de operare şi mentenanţă necontrolabile costuri aferente contribuţiei către ANRE în procent de 2% din cifra de afaceri, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 (…). Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, procedurile legale din OUG 33/2017 (…) referitoare la nivelul contribuţiei către ANRE au fost eliminate”, explică reprezentanţii ANRE în nota de fundamentare.

În consecinţă, ANRE trebuie să modifice tarifele de transport şi de distribuţie aprobate anterior aferente anului 2020 şi să le diminueze, având în vedere reducerea contribuţiei de la 2% la 0,2%, mai spun oficialii autorităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ultimele 18 luni, determinându-i pe economişti să previzioneze noi reduceri......
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală ...
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 miliarde de euro în vânzări nete în 2025
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image și Shop&Go, a finalizat achiziția retailerului român de ...