ANRE: Se va reduce numărul de certificate verzi acordate pentru producătorii de energie regenerabilă

Autorităţile vor diminua numărul de certificate verzi alocate producătorilor de energie regenerabilă din sectorul fotovoltaic, microhidrocentrale şi energia eoliană, zone supracompensate prin actuala schemă de sprijin, pentru limitarea efectelor acordării subvenţiilor în factura plătită pentru energia electrică de către consumatorul final, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Emil Calotă.
Economica.net - mie, 27 mart. 2013, 12:31
ANRE: Se va reduce numărul de certificate verzi acordate pentru producătorii de energie regenerabilă

‘Sunt trei tehnologii pentru producerea energiei regenerabile. Este vorba despre tehnologia fotovoltaică, cea pentru microhidrocentrale care produc sub 10 MW şi energia eoliană. Aşadar, cu excepţia energiei produse pe bază de biomasă şi cea pe biogaz, zone în care investiţiile nu au ajuns la un nivel foarte ridicat, nu sunt încă date relevante, cele trei sunt supracompensate’, a declarat Emil Calotă pentru Agerpres.

Oficialul ANRE a precizat că măsura reducerii numărului de certificate va fi aplicată după aprobarea de către ANRE a Raportului de monitorizare a pieţei pentru anul 2012. Sprijinul acordat producătorilor este suportat de consumatorul final, prin plata unei facturi mai mari pentru energia electrică.

‘Vineri voi supune informării şi aprobări ANRE Raportul de monitorizare a pieţei pentru anul 2012. Documentul va arăta în baza unor analize tehnice care tehnologii sunt supracompensate. Acolo vom reduce numărul de certificate. Raportul va fi public de la 1 aprilie 2013’, a adăugat Emil Calotă.

Vicepreşedintele ANRE a explicat mecanismul prin care autorităţile pot limita efectele acordării certificatelor verzi în factura plătită de consumator.

‘Mecanismul avut în vedere pentru reducerea efectelor schemei de sprijin pentru energia regenerabilă în preţul final la energia electrică, deci în factura consumatorului final, în condiţii economice normale, pe care îl avem şi noi la dispoziţie prin prevederile schemei de sprijin agreate cu Comisia Europeană, este legat de supracompensare. Vom monitoriza pentru toţi operatorii de energie regenerabilă efectul asupra costurilor, astfel încât schema de alocare a certificatelor verzi să nu denote o supracompensare. Filozofia este că investiţiile sunt scumpe în acest domeniu, se recuperează greu, iar investitorii sunt sprijiniţi prin intermediul acestor mecanisme. Când se constată că s-a alocat un număr prea mare de certificate verzi, acesta poate fi redus. Vom cunoaşte la începutul săptămânii viitoare situaţia exactă’, a menţionat Emil Calotă.

Te-ar mai putea interesa și
Mark Rutte: Toate statele membre NATO au fost de acord cu ținta de a aloca 5% din PIB pentru apărare. Drumul Ucrainei către NATO este ireversibil
Mark Rutte: Toate statele membre NATO au fost de acord cu ținta de a aloca 5% din PIB pentru apărare. Drumul Ucrainei către ...
Ţările membre NATO au fost de acord să cheltuiască pentru apărare 5% din produsul lor internt brut (PIB), a declarat luni secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Mark Rutte, adăugând......
Alexandru Nazare: Taxa pe profitul excesiv al băncilor va intra în vigoare din 2026. Vom discuta cu băncile, vom discuta cu BNR
Alexandru Nazare: Taxa pe profitul excesiv al băncilor va intra în vigoare din 2026. Vom discuta cu băncile, vom discuta ...
Taxa pe profitul excesiv al băncilor se va aplica din 2026 şi va fi discutată cu Banca Naţională a României, a explicat, ...
Italia a înghețat în ultimii trei ani active ruse în valoare de 2,3 miliarde de euro
Italia a înghețat în ultimii trei ani active ruse în valoare de 2,3 miliarde de euro
Italia a îngheţat active, în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari), aparţinând oligarhilor ...
Ministrul propus al Transporturilor, primul obiectiv: Până la sfârșitul acestui an să atingem borna de 1.500 kilometri de drumuri de mare viteză
Ministrul propus al Transporturilor, primul obiectiv: Până la sfârșitul acestui an să atingem borna de 1.500 kilometri ...
Ciprian Șerban, ministrul propus al Transporturilor, a primit luni avizul favorabil al Comisiei pentru Transporturi din ...