ANRE: Stocul de gaze pentru iarna viitoare va fi cu 17% mai mic decât cel din acest an

Economica.net
12 02. 2014
gaze_gaz_65865500_32296000_11832400

În actualul sezon rece, 2013 – 2014, companiile de gaze au fost obligate să înmagazineze 24,1 milioane de MWh.

ANRE stabileşte stocul minim în gaze în funcţie de estimările prezentate de furnizori privind evoluţia consumului de gaze.

Cea mai mare diferenţă dintre stocul minim obligatoriu pentru acest an şi cel pentru anul viitor se observă în ceea ce priveşte piaţa reglementată, respectiv consumul populaţiei.

Astfel, pentru această categorie, furnizorii vor înmagazina anul viitor doar 11,9 milioane de MWh, faţă de 16 milioane de MWh, cât a fost stocul la începutul iernii 2013 – 2014. Aceste date indică faptul că furnizorii se aşteaptă la o scădere drastică a consumului casnic de gaze până la viitorul sezon rece, una dintre cauze fiind creşterea preţului pe piaţa reglementată.

România are un calendar de aliniere a preţului gazelor interne la preţul pieţelor internaţionale, iar pe parcursul acestui an preţul final pentru populaţie este planificat să crească de trei ori, la 1 aprilie – cu 2%, la 1 iulie – cu 3% şi la 1 octombrie – cu alte trei procente.

O scădere mai mică a stocului obligatoriu de gaze se observă pe piaţa liberă, de la 8,1 milioane de MWh, la 8 milioane de MWh. Prin urmare, consumul industrial va înregistra aceleaşi valori ca şi în această iarnă.

Oficialii FMI au anunţat, în urmă cu o săptămână, în conferinţa de presă de la finele ultimei misiuni, că autorităţile române au decis să liberalizeze mai repede piaţa de gaze pentru consumatorii industriali. Acest lucru se va întâmpla la 1 iulie 2014, faţă de 31 decembrie 2014 – termenul prevăzut în calendarul de liberalizare.