ANRE va recalcula tarifele de distribuţie a energiei electrice, după ce va primi decizia Consiliului Concurenţei

Economica.net
20 04. 2018
contor_electric_5678987654_49109900

‘ANRE nu a primit, până în prezent, decizia Consiliului Concurenţei cu privire la investigaţia desfăşurată. În momentul în care o vom primi, vom declanşa procedurile privind calculele de modificare a tarifelor de distribuţie, în sensul reducerii lor, luând în considerare efectele cumulate ale achiziţiilor de contoare, în perioada 2008 -2015’, spun oficialii ANRE.

Comitetul de reglementare al ANRE acordă, în continuare, o atenţie deosebită analizei tuturor costurilor care compun factura finală de energie şi nu va ezita să facă toate corecţiile necesare în sensul reducerii tarifelor care se vor dovedi că sunt afectate de înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa de energie, se mai arată în comunicat.

În decembrie 2017, comitetul de reglementare al ANRE a decis reducerea cu 1,8% a tarifului de distribuţie a energiei electrice pentru acest an.

Joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că va recomanda ANRE scăderea tarifelor la electricitate, după ce o investigaţie a Consiliului a relevat faptul că mai multe companii din energie s-au înţeles între ele, cauzând prejudicii consumatorilor.

‘Mai multe companii au fost păgubite. Au participat şi oameni din interiorul Electrica, deci într-un fel s-au furat singuri. Am sancţionat şi compania Electrica, întrucât au fost păgubiţi clienţii ei. Tarifele acestea umflate s-au dus către clienţi. Am sancţionat compania şi, în premieră, vrem ca împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie să recuperăm prejudiciul creat clienţilor acestor companii, care au fost păgubite şi care au transferat această pagubă către clienţii lor’, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, este greu de stabilit prejudiciul adus consumatorilor de energie, întrucât este vorba de licitaţii care s-au întins pe o perioadă de mai mulţi ani.

‘Vorbim de ani buni în care preţurile au fost exagerate. Aici rolul-cheie îl va avea ANRE, pentru că este menirea lor să calculeze preţul corect. Îi vom sprijini cu datele pe care le-am obţinut în cursul investigaţiei’, a mai arătat preşedintele Concurenţei.

El a precizat că modul cel mai simplu în care se poate recupera prejudiciul este scăderea tarifelor de distribuţie, lucru, pe care, de altfel, îl va recomanda celor de la ANRE.

La rândul său, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei şi fost preşedinte al ANRE, a susţinut că, în urma investigaţiei Consiliului Concurenţei pe această piaţă, consumatorii ar trebui să simtă o scădere a tarifelor de distribuţie.

‘Prin această intervenţie a Consiliului Concurenţei, societatea în cauză trebuie să refacă tarifele şi acest lucru se realizează prin scăderea nivelului tarifelor practicate de societate’, a spus Havrileţ.

La începutul acestui an, Consiliul Concurenţei a anunţat că a sancţionat cu 73 de milioane de lei şase companii, printre care şi Electrica, pentru încheierea a două înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice.

‘Companiile au stabilit modul în care urmau să participe la licitaţii, astfel încât să nu se suprapună şi fiecare dintre participanţi să câştige contracte de furnizare de echipamente cu eforturi minime. Efectele înţelegerilor anticoncurenţiale au condus la creşterea artificială a preţurilor de achiziţie pentru respectivele echipamente, costurile suplimentare fiind translatate către consumatorii finali care plăteau facturi mai mari pentru energia electrică. Comportamentul anticoncurenţial s-a derulat în perioada 27 noiembrie 2008 – 30 septembrie 2015 şi a vizat numeroase proceduri de licitaţie publică derulate în acest interval de timp’, a anunţat autoritatea de concurenţă în ianuarie 2018.

Electrica a anunţat, tot la începutul anului, că sancţiunea primită este în cuantum de circa 10,801 milioane lei, reprezentând 2,98% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2016. Compania a precizat că va contesta această amendă.

La stabilirea cuantumului amenzii s-a ţinut cont de faptul că Societatea Energetică Electrica a colaborat în mod efectiv şi deplin cu Consiliul Concurenţei pe parcursul procedurii de investigaţie, în afara domeniului de aplicare a politicii de clemenţă şi dincolo de obligaţia legală de a coopera şi că pentru prima dată se reţine calitatea de facilitator în sarcina unei întreprinderi care organizează proceduri de achiziţie publică.

De asemenea, reprezentanţii companiei menţionau că, în contextul în care Electrica a colaborat deplin cu Consiliul Concurenţei pe parcursul acestei investigaţii în scopul identificării comportamentelor de natură a afecta societatea, şi având în vedere faptul că Electrica nu este producător de contoare electrice, ‘nu se poate reţine faptul că societatea a participat la vreo înţelegere de împărţire a pieţei comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România, şi în acest sens înţelegem să contestăm în instanţă decizia Consiliului Concurenţei’.