ANRE va verifica dacă Berg Sistem Gaz a făcut inspecţiile obligatorii la reţeaua de gaze din Sighet

Economica.net
20 02. 2012

„ANRE poate verifica doar dacă firma Berg Sistem Gaz a făcut inspecţiile periodice obligatorii la reţeaua de gaze din clădirea din Sighetu Marmaţiei. Verificările ANRE vor începe doar după ce se vor încheia anchetele Parchetului şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă”, au declarat pentru Mediafax surse din surse din instituţie.

Sâmbătă a avut loc o explozie într-un club din Sighetu-Marmaţiei, în care au fost rănite şapte persoane. Clubul nu era racordat la reţeaua d egaze din localitate, iar cauza probabilă a deflagraţiei a fost acumulare de gaze la un etaj al imobilului.

O a doua explozie a avut loc la câteva ore după prima deflagraţie, în care fost rănite alte zece persoane, printre care trei ofiţeri de poliţie, doi pompieri şi un notar.

Distribuţia de gaze din Sighetu-Marmaţiei este realizată de firma Berg Sistem Gaz, care are licenţă eliberată de ANRE pentru această activitate în anul 2006.

Firma a anunţat, luni, că avaria de la conducta de gaz care a provocat explozia de la Sighetu Marmaţiei a fost identificată, iar lucrările de remediere a avariei vor fi finalizate luni, urmând ca distribuţia gazului în zonă să fie reluată marţi.

Costin Berevoianu, reprezentant al Berg Sistem Gaz, care este şi consilier al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat pentru o publicaţie locală că avaria la reţeaua de gaz a fost provocată de temperaturile scăzute.

„S-a găsit problema. Este vorba despre o fisură pe o sudură, care s-a produs din cauza condiţiilor meteo, mai precis a gerului. Asteptăm acum aviz ca să intervenim”, a declarat Berevoianu.

Parchetul Tribunalului Maramureş face cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere şi la legea protecţiei muncii, întrucât a doua explozie s-a produs când erau în local angajaţii de la ISU, ai Poliţiei, de la Gaze, care vroiau să investigheze modul cum s-a produs deflagraţia de sâmbătă spre duminică.

Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat pentru Mediafax că primele date în cazul celei de-a doua explozii de la Sighetu Marmaţiei arată că ar fi fost încălcată o regulă elementară, şi anume nu ar fi fost întreruptă furnizarea cu gaze şi electricitate în clădire.

Prefectul de Maramureş, Alexandru Pocol, a declarat că cea de-a doua explozie s-a produs chiar în momentul în care şeful companiei de gaze din Sighetu Marmaţiei a semnalat cu detectorul prezenţa gazului.